Zborurile se scumpesc puternic în Europa

Categorie:

Scumpirea petrolului, alimentată de conflictul din Iran, începe să se vadă direct în buzunarul pasagerilor din Europa. O analiză a Transport and Environment arată că zborurile devin mai costisitoare, iar companiile aeriene se pregătesc să transfere aceste costuri în prețul biletelor.

Costul combustibilului pentru avioane a crescut semnificativ într-un interval scurt, comparativ cu perioada de dinaintea conflictului. Pentru tine, asta înseamnă prețuri mai mari la fiecare călătorie:

  • +88 euro per pasager la zborurile lung-curier din Europa
  • +29 euro la zborurile din interiorul Europei

Spre exemplu, un bilet pe ruta Barcelona, Berlin devine mai scump cu aproximativ 26 euro, iar un zbor Paris, New York ajunge să coste cu până la 129 euro mai mult per pasager.

Creștere se întâmplă după ce petrolul a depășit pragul de 100 de dolari pe baril după izbucnirea conflictului. Combustibilul reprezintă unul dintre cele mai mari costuri pentru companiile aeriene, uneori peste 30% din total. Astfel, când acest cost crește, biletele urmează același trend.

Mari operatori precum Lufthansa, Ryanair și Air France-KLM au semnalat deja că vor ajusta tarifele dacă situația persistă.

Riscurile nu se opresc aici. În Europa apar temeri privind un posibil deficit de kerosen. Acest scenariu poate duce la reducerea numărului de zboruri sau chiar la anulări în sezonul de vară. Uniunea Europeană pregătește măsuri pentru gestionarea aprovizionării limitate.

Analiza arată și un aspect important pentru politicile publice: costurile generate de scumpirea petrolului sunt mai mari decât cele impuse de regulile de mediu ale UE, iar dependența de combustibili fosili rămâne principalul risc pentru stabilitatea prețurilor în aviație.

Recente

spot_imgspot_img

Recomandate

Viața fără „revenim la asta mâine”

Cum gestionează Rodica Ciorănică mai multe proiecte media, ia decizii din mers și transformă Galaxy Fold8 Ultra...

AdTrade / Punți economice peste Nistru, afaceri mai competitive

Uneori, distanța dintre o idee bună și o afacere care funcționează se măsoară într-un utilaj. Alteori –...

Ce afaceri intră sub lupa FISC în luna septembrie

Serviciul Fiscal de Stat continuă în luna septembrie controalele fiscale operative, cu accent pe domeniile considerate cu...

Cum funcționează pensia facultativă în Republica Moldova și cine...

Republica Moldova are, din 2026, primul fond de pensii facultative funcțional, o alternativă prin care cetățenii își...

(INTERVIU) Roman Andronic: Pensia pe care ți-o construiești tu

În Republica Moldova, pensia a însemnat aproape întotdeauna un singur lucru: angajații achită taxe, iar din acești...

(ANALIZĂ) Victor Osipov: (Re)integrarea banilor din regiunea de est...

Timp de peste trei decenii, regiunea transnistreană a funcționat într-o relație economică paradoxală cu Republica Moldova: suficient...