Vremuri de aur pentru rețeua Teilor. Compania anunță 20 de magazine noi în 2026

Categorie:

Teilor Holding plănuiește deschiderea a peste 20 de magazine noi în 2026, sub brandurile TEILOR, DAAR și JANINE, într-un nou pas de extindere regională care vine după un an financiar cu rezultate în creștere accelerată. În paralel, grupul vizează extinderea rețelei MoneyGold cu încă peste 20 de agenții.

Pentru 2025, compania a raportat o cifră de afaceri consolidată de 667,4 milioane de lei, cu 28% peste nivelul anului precedent. Profitul net contabil a ajuns la 66,9 milioane de lei, iar EBITDA consolidată s-a ridicat la 131,6 milioane de lei, în creștere cu 59%. Profitul net normalizat, calculat după ajustarea efectelor mecanismului de consolidare, a urcat la 76,5 milioane de lei, marcând un avans de 161%.

Potrivit reprezentanților grupului, evoluția reflectă performanțe pozitive pe toate liniile de business, susținute de cererea constantă pentru bijuteriile TEILOR și DAAR și de extinderea segmentului de creditare. În același timp, compania subliniază că rezultatele au fost obținute într-un context economic volatil, caracterizat de prudență în consum și de cotații ridicate ale aurului.

La nivel individual, rețeaua TEILOR a înregistrat afaceri de 378,9 milioane de lei în 2025, în creștere cu 15% față de anul anterior. EBITDA normalizată a ajuns la 60,4 milioane de lei, iar profitul net normalizat a crescut cu 57%, până la 31,6 milioane de lei. La nivel consolidat, incluzând operațiunile din Polonia, Bulgaria și Ungaria, cifra de afaceri a brandului a urcat la 417,3 milioane de lei, iar profitul net normalizat a avansat cu 552%.

Grupul TEILOR este prezent în România și Bulgaria cu peste 75 de magazine fizice și platforme online dedicate, în timp ce divizia Invest Intermed GF IFN operează servicii de finanțare cu gaj pentru persoane fizice sub brandul MoneyGold. Rețeaua este completată de Teilor Invest Exchange, activă în schimb valutar și transferuri de bani prin peste 130 de locații, precum și de myGold, brand dedicat comercializării bijuteriilor din aur prin agențiile MoneyGold.

Recente

spot_imgspot_img

Recomandate

Impozitul pe locuințe se schimbă din 2027. Cât ar...

Republica Moldova pregătește o nouă formulă de impozitare a proprietăților. Din 2027, taxele vor fi calculate pornind...

AGG Group investește 5,7 milioane de dolari într-o fermă...

AGG Group va investi aproximativ 5,675 milioane de dolari în achiziția și modernizarea unei ferme avicole din...

Cinci motive pentru a participa la Moldova Business Week...

Principala platformă economică a țării  - Moldova Business Week - revine în perioada 28 septembrie - 2 octombrie...

Orange Moldova lansează noile abonamente Giga Fibră

Orange Moldova lansează un nou portofoliu de abonamente Giga Fibră și Giga Box Wi-Fi 7, un router...

Afacerea de 100 mln. euro a unui moldovean. Cum...

Antreprenorul originar din Republica Moldova, Adrian Rezmeriță, a construit în Irlanda un business care se apropie de pragul...

Moldcell intră în sectorul financiar: a preluat pachetul majoritar...

Operatorul de telecomunicații Moldcell își extinde activitatea dincolo de serviciile de comunicații și intră oficial pe piața serviciilor financiare....