Temu, amendată cu €200 mln. de către Comisia Europeană. Compania ar fi vândut produse periculoase

Categorie:

Gigantul chinez Temu a primit o amendă uriașă din partea Comisiei Europene, 200 de milioane de euro. Amenda dată companiei de comerț electronic vine după o investigație care a început în octombrie 2024 și care a scos la iveală mai multe nereguli, printre care jucării periculoase pentru copii sau încărcătoare cu probleme pentru dispozitive electronice și electrice care sunt vândute în țările europene. Primele constatări ale investigației au avut loc în iulie 2025.

Comisia Europeană a precizat că, în temeiul Legii privind serviciile digitale (DSA), platforma Temu „nu a identificat și nu a remediat riscurile prezentate de produsele ilegale și nesigure vândute consumatorilor europeni.”

Temu are termen limită 28 august pentru a prezenta un plan de acțiune

Aspectele principale investigate de Comisia Europeană se referă la o așa-numită operațiune de „cumpărare sub acoperire”, efectuată de o organizație independentă de testare, care a constatat că un procent ridicat dintre încărcătoarele achiziționate prin Temu nu au trecut testele de bază privind siguranța electrică, iar un procent semnificativ dintre jucăriile pentru copii prezentau riscuri de siguranță. Riscurile erau de la medii până la ridicate, pentru că acestea conțineau substanțe chimice în cantități peste limitele legale, iar altele aveau părți mici detașabile care prezintă risc de înghițire.

Anchetatorii au remarcat și că algoritmii de recomandare și programele promoționale pot amplifica vizibilitatea acelor produsele ilegale, aspect pe care Temu nu l-a analizat corespunzător.

„Evaluările de risc nu sunt simple exerciții de bifare a unor căsuțe – ele constituie coloana vertebrală a DSA. Evaluarea de risc a Temu subestimează riscurile concrete, nu este suficient de specifică, nu se bazează pe dovezi solide și nu este exhaustivă”, a declarat Henna Virkkunen, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație.

Potrivit articolului 75 din regulamentul privind serviciile digitale, compania chineză Temu are acum termen până pe 28 august 2026 să prezinte un plan de acțiune, care trebuie să stabilească măsuri de remediere a încălcării obligațiilor. Iar Comitetul European pentru Servicii Digitale va avea la dispoziție o lună, de la primirea planului, pentru a emite avizul. După această etapă, Comisia Europeană va avea o lună la dispoziție pentru a adopta decizia finală.

Recente

spot_imgspot_img

Recomandate

Porsche pregătește schimbări radicale. Ce se va întâmpla cu prețurile mașinilor și cu angajații

Porsche vrea să câștige mai mult din fiecare mașină vândută și pregătește schimbări importante pentru a-și reveni...

Ai primit o notificare de la Fisc pentru taxa...

Ai primit prin poștă o notificare pentru plata taxei rutiere și te-ai întrebat dacă este reală? Serviciul...

Uber vrea o felie mai mare din piața comenzilor...

Uber pariază 2,3 miliarde de dolari pe piața meselor comandate la birou. Compania americană a ajuns la...

FLYONE reacționează la acuzațiile Procuraturii: „O percepție eronată asupra...

FLYONE a venit cu o reacție după perchezițiile desfășurate la sediul companiei, la domiciliile fondatorilor și ale...

Viața fără „revenim la asta mâine”

Cum gestionează Rodica Ciorănică mai multe proiecte media, ia decizii din mers și transformă Galaxy Fold8 Ultra...

AdTrade / Punți economice peste Nistru, afaceri mai competitive

Uneori, distanța dintre o idee bună și o afacere care funcționează se măsoară într-un utilaj. Alteori –...