Se scumpește apa și canalizarea în Chișinău

Categorie:

Locuitorii municipiului Chișinău vor plăti mai mult pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare, după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, în ședința din 4 august, noile tarife pentru serviciile prestate de S.A. „Apă-Canal Chișinău”.

Potrivit hotărârii, tariful pentru alimentarea cu apă potabilă a fost majorat de la 12,99 lei la 14,03 lei pentru un metru cub, ceea ce înseamnă o creștere de 1,04 lei, echivalentul unei majorări de aproximativ 8%.

Se scumpește și serviciul de canalizare pentru consumatorii casnici. Tariful crește de la 5,63 lei la 6,63 lei pentru un metru cub, adică cu 1 leu sau aproximativ 17,8%. Pentru consumatorii noncasnici a fost aprobat un tarif de 10,16 lei/m³, iar pentru consumatorii din afara ariei de operare – 7,40 lei/m³.

În nota de argumentare, ANRE precizează că operatorul solicitase tarife și mai mari – 15,55 lei/m³ pentru apa potabilă și 7,68 lei/m³ pentru canalizare. În urma verificării calculelor, însă, regulatorul a redus nivelul tarifelor propuse și a diminuat cu peste 72 de milioane de lei venitul reglementat solicitat de operator, după excluderea unor cheltuieli considerate nejustificate.

Potrivit documentelor ANRE, la stabilirea tarifelor au fost luate în calcul pierderi de apă de 17,25 milioane de metri cubi, care reprezintă 25,9% din volumul total de apă captat, precum și devieri tarifare acumulate în perioada 2017–2023.

Recente

spot_imgspot_img

Recomandate

Impozitul pe locuințe se schimbă din 2027. Cât ar...

Republica Moldova pregătește o nouă formulă de impozitare a proprietăților. Din 2027, taxele vor fi calculate pornind...

AGG Group investește 5,7 milioane de dolari într-o fermă...

AGG Group va investi aproximativ 5,675 milioane de dolari în achiziția și modernizarea unei ferme avicole din...

Cinci motive pentru a participa la Moldova Business Week...

Principala platformă economică a țării  - Moldova Business Week - revine în perioada 28 septembrie - 2 octombrie...

Orange Moldova lansează noile abonamente Giga Fibră

Orange Moldova lansează un nou portofoliu de abonamente Giga Fibră și Giga Box Wi-Fi 7, un router...

Afacerea de 100 mln. euro a unui moldovean. Cum...

Antreprenorul originar din Republica Moldova, Adrian Rezmeriță, a construit în Irlanda un business care se apropie de pragul...

Moldcell intră în sectorul financiar: a preluat pachetul majoritar...

Operatorul de telecomunicații Moldcell își extinde activitatea dincolo de serviciile de comunicații și intră oficial pe piața serviciilor financiare....