Prioritățile lui Osmochescu: integrarea europeană, aclimatizarea și subvențiile cu efect

Categorie:

Aderarea Moldovei la Uniunea Europeană, adaptarea agriculturii la schimbările climatice și dezvoltarea industriei agroalimentare – aceste trei direcții de activitate ale Ministerului Agriculturii au fost identificate ca priorități de către noul ministru, Eugeniu Osmochescu.

Potrivit acestuia, realizarea acestor obiective va permite sectorului agroalimentar să devină mai competitiv și mai durabil. În acest context, „subvențiile trebuie acordate astfel încât să aibă un impact economic real”.

Ministrul a subliniat că MAIA joacă un rol important în procesul de integrare europeană, întrucât aproximativ 33% din directivele și regulamentele europene care trebuie transpuse în legislația națională vizează agricultura. Ministrul a anunțat convocarea, săptămâna viitoare, a primei întâlniri „cu toate părțile interesate, în cadrul Consiliului Economic al Primului Ministru”.

Eugeniu Osmochescu preia Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare după o succesiune rapidă de schimbări la conducerea instituției. Ludmila Catlabuga, numită ministră în noiembrie 2024, și-a încheiat mandatul în iulie 2026. Ea a fost succedată de Radu Musteața, prezentat la minister pe 22 iulie, care a rămas însă în funcție aproximativ o lună. Pe 28 august, Osmochescu a depus jurământul de ministru al Agriculturii.

Recente

spot_imgspot_img

Recomandate

Porsche pregătește schimbări radicale. Ce se va întâmpla cu prețurile mașinilor și cu angajații

Porsche vrea să câștige mai mult din fiecare mașină vândută și pregătește schimbări importante pentru a-și reveni...

Ai primit o notificare de la Fisc pentru taxa...

Ai primit prin poștă o notificare pentru plata taxei rutiere și te-ai întrebat dacă este reală? Serviciul...

Uber vrea o felie mai mare din piața comenzilor...

Uber pariază 2,3 miliarde de dolari pe piața meselor comandate la birou. Compania americană a ajuns la...

FLYONE reacționează la acuzațiile Procuraturii: „O percepție eronată asupra...

FLYONE a venit cu o reacție după perchezițiile desfășurate la sediul companiei, la domiciliile fondatorilor și ale...

Viața fără „revenim la asta mâine”

Cum gestionează Rodica Ciorănică mai multe proiecte media, ia decizii din mers și transformă Galaxy Fold8 Ultra...

AdTrade / Punți economice peste Nistru, afaceri mai competitive

Uneori, distanța dintre o idee bună și o afacere care funcționează se măsoară într-un utilaj. Alteori –...