Donald Trump pariază pe fuziunea nucleară: tranzacție de 6 miliarde de dolari

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, intră oficial în cursa pentru dezvoltarea fuziunii nucleare, printr-o tranzacție de aproximativ 6 miliarde de dolari între Trump Media and Technology Group și TAE Technologies, companie de tehnologie energetică susținută de Google, relatează Reuters.

Acordul, anunțat joi, 18 decembrie, este realizat integral prin schimb de acțiuni și reprezintă un pariu strategic pe viitorul energiei, într-un context în care cererea globală de electricitate este accelerată de expansiunea centrelor de date și a inteligenței artificiale. Tranzacția vine la doar câteva zile după ce lideri ai industriei fuziunii nucleare au solicitat sprijin financiar federal din partea autorităților americane.

După finalizarea operațiunii, estimată pentru mijlocul anului 2026, acționarii celor două companii vor deține fiecare aproximativ 50% din noua entitate. Trump Media va deveni compania-holding și va include platforma de social media Truth Social, alături de TAE Power Solutions și TAE Life Sciences.

Anunțul a avut un impact imediat pe piețele financiare: acțiunile Trump Media au crescut cu 33% în tranzacțiile dinaintea deschiderii bursei, în pofida faptului că titlurile companiei au pierdut aproape 70% din valoare de la începutul anului, pe fondul pierderilor financiare recurente.

Fuziunea nucleară, promisiune curată, dar încă neconfirmată comercial

Fuziunea nucleară este considerată de decenii „Sfântul Graal” al energiei: o sursă aproape inepuizabilă, curată și sigură, bazată pe același proces fizic care alimentează Soarele. Spre deosebire de fisiunea nucleară — utilizată în centralele clasice, precum cea de la Cernavodă — fuziunea presupune unirea atomilor ușori la temperaturi extreme, cu eliberarea unor cantități uriașe de energie.

În ciuda progreselor științifice, niciun reactor de fuziune nu a devenit până acum viabil din punct de vedere comercial. Printre principalele obstacole se numără obținerea unui surplus net de energie și dezvoltarea unor instalații capabile să reziste condițiilor extreme generate de reacțiile de fuziune.

TAE Technologies, fondată în 1998, colaborează cu Google Research de peste un deceniu și are printre investitori nume importante precum Chevron și Sumitomo Corporation of Americas. Compania a atras până în prezent peste 1,3 miliarde de dolari în finanțare privată și activează nu doar în domeniul fuziunii, ci și în stocarea energiei și în științele vieții, unde dezvoltă tehnologii avansate de radioterapie pentru tratarea cancerului.

Sprijin politic și ambiții industriale

„În opinia noastră, TAE va beneficia clar de un sprijin politic important din partea președintelui Trump”, a declarat Dan Ives, analist la Wedbush.

Trump Media s-a angajat să furnizeze până la 200 de milioane de dolari în numerar la semnarea acordului și încă 100 de milioane de dolari la depunerea documentației inițiale. Acordul a fost aprobat de consiliile de administrație ale ambelor companii.

După finalizarea tranzacției, cele două părți intenționează să demareze construcția primei centrale electrice de fuziune la scară industrială din lume. Conducerea noii entități va fi asigurată de Devin Nunes, șeful Trump Media, și de Michael Binderbauer, directorul executiv al TAE.

Investiția se înscrie într-o serie mai amplă de inițiative ale familiei Trump, care includ criptomonede, imobiliare și servicii de telecomunicații, și marchează o intrare spectaculoasă într-un domeniu considerat următoarea mare frontieră energetică globală.

Recente

spot_imgspot_img

Recomandate

(ANALIZĂ) Denis Zacon: De ce companiile din Moldova nu...

În Republica Moldova, discuția despre inteligența artificială a trecut deja de etapa curiozității. Majoritatea directorilor au testat...

Cosmetic Shop lansează primul său brand de îngrijire a...

La 15 ani de la deschiderea primului magazin, Cosmetic Shop a marcat aniversarea prin organizarea evenimentului Beauty Carnival,...

FMI: Acordul cu Moldova rămâne valabil după demisia premierului

Fondul Monetar Internațional (FMI) susține că acordul la nivel de experți cu Republica Moldova rămâne valabil și...

Importurile de alcool, caviar, blănuri și gaze în Transnistria...

Începând cu 1 august, autoritățile de la Chișinău ar putea extinde lista mărfurilor pentru care agenții economici din...

Eurostat: Vânzările de locuințe au crescut în majoritatea statelor...

Vânzările de locuințe au crescut în majoritatea statelor din UE pentru care sunt disponibile datele, în 2025...

(Analiză) Alexandru Bordea: Businessul fără frontiere. Cum devine laptopul...

În Republica Moldova apare o generație care construiește diferit. Fără fabrici și birouri uriașe. Fără să aștepte...