De la jocuri video la comerț global. GameStop țintește eBay într-o tranzacție uriașă

Categorie:

GameStop, un retailer american cunoscut pentru vânzarea de jocuri video, console și accesorii, vrea să cumpere eBay, una dintre cele mai mari platforme online din lume unde oamenii și companiile vând și cumpără produse noi sau second-hand.

Oferta este de 56 de miliarde de dolari, adică 125 de dolari pentru fiecare acțiune eBay. Dacă tranzacția va avea loc, ar putea schimba modul în care funcționează comerțul online.

Diferența dintre cele două companii este că GameStop are magazine fizice, unde mergi să cumperi jocuri sau gadgeturi, iar eBay este o platformă digitală, unde vinzi și cumperi direct de la alți utilizatori sau comercianți, fără să existe magazine proprii.

Directorul general al GameStop, Ryan Cohen, spune că vrea să transforme eBay într-un competitor direct pentru Amazon, platforma care domină vânzările online la nivel global.

Astfel, magazinele GameStop ar putea deveni puncte unde produsele vândute pe eBay sunt livrate, verificate și ridicate. De exemplu, dacă cineva cumpără un produs de colecție sau un gadget scump, îl poate verifica fizic înainte să-l accepte, ceea ce poate reduce riscul de fraudă, o problemă frecventă pe marketplace-uri.

Planul este ambițios, dar și riscant. GameStop este evaluată la aproximativ 12 miliarde de dolari, în timp ce eBay valorează în jur de 46 de miliarde. În conturi, GameStop are circa 9 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că trebuie să găsească finanțare suplimentară pentru o astfel de achiziție.

Chiar și așa, piața a reacționat imediat, după apariția informațiilor, acțiunile eBay au crescut cu aproximativ 12% în tranzacțiile extrabursiere.

În ultimii ani, GameStop a trecut printr-o schimbare majoră. A închis sute de magazine și s-a concentrat pe produse mai profitabile, cum sunt obiectele de colecție și gadgeturile retro. Acum încearcă să facă un pas mai mare și să intre direct în competiția globală a platformelor de comerț online.

Recente

spot_imgspot_img

Recomandate

AdTrade / Punți economice peste Nistru, afaceri mai competitive

Uneori, distanța dintre o idee bună și o afacere care funcționează se măsoară într-un utilaj. Alteori –...

Ce afaceri intră sub lupa FISC în luna septembrie

Serviciul Fiscal de Stat continuă în luna septembrie controalele fiscale operative, cu accent pe domeniile considerate cu...

Cum funcționează pensia facultativă în Republica Moldova și cine...

Republica Moldova are, din 2026, primul fond de pensii facultative funcțional, o alternativă prin care cetățenii își...

(INTERVIU) Roman Andronic: Pensia pe care ți-o construiești tu

În Republica Moldova, pensia a însemnat aproape întotdeauna un singur lucru: angajații achită taxe, iar din acești...

(ANALIZĂ) Victor Osipov: (Re)integrarea banilor din regiunea de est...

Timp de peste trei decenii, regiunea transnistreană a funcționat într-o relație economică paradoxală cu Republica Moldova: suficient...

Gaz mai scump de la 1 septembrie 2026. Cât...

Prima zi de toamnă vine cu gaz mai scump. De astăzi, 1 septembrie, a intrat în vigoare...