BNM va transfera o parte din profit în bugetul statului

Categorie:

Este pentru prima dată, din anul 2021, când BNM va distribui la bugetul de stat o parte din profit și se întâmplă chiar dacă anul trecut pierderea netă (contabilă) din activitatea Băncii Naționale a constituit 873 de milioane de lei, comparativ cu profitul net (contabil) de peste șase miliarde de lei în anul 2024.

Autoritatea bancară susține că totul este „în conformitate cu mecanismul stabilit la art.20 alin.(5) din Legea nr.548/1995 (cu privire la Banca Națională a Moldovei n.r.)”, care stabilește modul în care are loc repartizarea profitului și acoperirea pierderilor BNM.

„Aceasta cotă se aplică considerând că nivelul capitalului statutar raportat la totalul datoriilor monetare ale BNM, care, anterior distribuirii profitului disponibil, la 31 decembrie 2025, s-a situat la 6,93 la sută, încadrându-se în intervalul reglementat de 4,00-10,00 la sută din obligațiuni monetare”, precizează BNM.

Potrivit BNM, 50 la sută din profitul disponibil pentru distribuire a fost alocat pentru majorarea capitalului autorizat – acesta atingând nivelul de 1/3 din capitalul statutar, şi a fondului general de rezervă – acesta atingând nivelul de 2/3 din capitalul statutar. Respectiv restul de 50 la sută din profitul disponibil pentru distribuire urmează a fi transferat la bugetul de stat pe parcursul anului 2026.

„Ca urmare a acestei distribuiri, nivelul capitalului statutar raportat la totalul datoriilor monetare a crescut la 7,92 la suta la 31 decembrie 2025”, afirmă BNM.

Totodată, autoritatea bancară menționează că „profitul disponibil pentru distribuire, calculat pornind de la profitul / pierderea neta (contabilă) după acoperirea pierderilor nerealizate din diferențe de curs valutar și defalcarea veniturilor nerealizate din reevaluarea metalelor prețioase, a constituit 1.821 milioane de lei – în diminuare față de 3.222 milioane de lei înregistrat în 2024 anul”.

Potrivit BNM, reducerea profitului disponibil pentru distribuire față de perioada precedentă a fost determinată, în principal, de contracția veniturilor nete din gestionarea rezervelor valutare, pe fondul diminuării rentabilității rezervelor acestora în contextul ciclului de relaxare monetară promovat de principalele bănci centrale, scăderea veniturilor nete realizate din operațiuni de conversie valutară, precum și de majorarea cheltuielilor generate de remunerarea disponibilităților Ministerului Finanțelor.

Recente

spot_imgspot_img

Recomandate

Porsche pregătește schimbări radicale. Ce se va întâmpla cu prețurile mașinilor și cu angajații

Porsche vrea să câștige mai mult din fiecare mașină vândută și pregătește schimbări importante pentru a-și reveni...

Ai primit o notificare de la Fisc pentru taxa...

Ai primit prin poștă o notificare pentru plata taxei rutiere și te-ai întrebat dacă este reală? Serviciul...

Uber vrea o felie mai mare din piața comenzilor...

Uber pariază 2,3 miliarde de dolari pe piața meselor comandate la birou. Compania americană a ajuns la...

FLYONE reacționează la acuzațiile Procuraturii: „O percepție eronată asupra...

FLYONE a venit cu o reacție după perchezițiile desfășurate la sediul companiei, la domiciliile fondatorilor și ale...

Viața fără „revenim la asta mâine”

Cum gestionează Rodica Ciorănică mai multe proiecte media, ia decizii din mers și transformă Galaxy Fold8 Ultra...

AdTrade / Punți economice peste Nistru, afaceri mai competitive

Uneori, distanța dintre o idee bună și o afacere care funcționează se măsoară într-un utilaj. Alteori –...