Binance riscă să piardă accesul la piața UE din iulie

Categorie:

Cea mai mare platformă de tranzacționare a criptomonedelor din lume, Binance, ar putea pierde dreptul de a opera în Uniunea Europeană începând cu luna iulie, după ce cererea sa de autorizare în baza noilor reguli europene MiCA riscă să fie respinsă de autoritățile din Grecia.

Potrivit unor surse citate de Reuters, aplicația depusă de Binance la Comisia Elenă pentru Piețele de Capital (HCMC) ar urma să primească un răspuns negativ. În lipsa unei licențe MiCA, compania nu va putea oferi servicii clienților din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene după expirarea perioadei de tranziție, la sfârșitul lunii iunie.

Regulamentul european MiCA (Markets in Crypto-Assets) obligă toate companiile din sectorul activelor digitale să obțină o autorizație într-un stat membru pentru a putea activa pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

Reprezentanții Binance susțin însă că au respectat toate cerințele impuse de autorități și că au colaborat cu reglementatorii timp de 18 luni. Compania afirmă că, din informațiile pe care le deține, dosarul său a fost evaluat ca fiind conform cu cerințele MiCA și că nu a primit nicio notificare oficială privind o eventuală respingere.

Într-un mesaj publicat după apariția informațiilor, Binance a anunțat că va continua dialogul cu autoritățile și că va informa utilizatorii până la 30 iunie despre pașii următori, promițând o tranziție ordonată și reducerea eventualelor perturbări pentru clienți.

Cu peste 300 de milioane de utilizatori la nivel global, Binance este cel mai mare exchange de criptomonede din lume, iar o eventuală retragere de pe piața europeană ar reprezenta una dintre cele mai importante consecințe ale noii legislații UE privind activele digitale.

Recente

spot_imgspot_img

Recomandate

Viața fără „revenim la asta mâine”

Cum gestionează Rodica Ciorănică mai multe proiecte media, ia decizii din mers și transformă Galaxy Fold8 Ultra...

AdTrade / Punți economice peste Nistru, afaceri mai competitive

Uneori, distanța dintre o idee bună și o afacere care funcționează se măsoară într-un utilaj. Alteori –...

Ce afaceri intră sub lupa FISC în luna septembrie

Serviciul Fiscal de Stat continuă în luna septembrie controalele fiscale operative, cu accent pe domeniile considerate cu...

Cum funcționează pensia facultativă în Republica Moldova și cine...

Republica Moldova are, din 2026, primul fond de pensii facultative funcțional, o alternativă prin care cetățenii își...

(INTERVIU) Roman Andronic: Pensia pe care ți-o construiești tu

În Republica Moldova, pensia a însemnat aproape întotdeauna un singur lucru: angajații achită taxe, iar din acești...

(ANALIZĂ) Victor Osipov: (Re)integrarea banilor din regiunea de est...

Timp de peste trei decenii, regiunea transnistreană a funcționat într-o relație economică paradoxală cu Republica Moldova: suficient...