De la 1 ianuarie, consumatorii vor plăti mai mult pentru energie electrică

Categorie:

De la 1 ianuarie, consumatorii din Republica Moldova vor achita mai mult pentru energia electrică, după ce statul nu va mai oferi compensații la curent pentru primii 110 kWh, sprijin care a fost posibil anul trecut datorită ajutorului financiar al Uniunii Europene.

Odată cu încetarea acestui mecanism de compensare, tarifele la energia electrică revin la nivelul stabilit în luna iulie 2025. Astfel, consumatorii deserviți de Premier Energy, care în 2025 plăteau 2 lei și 34 de bani pentru primii 110 kWh, vor achita de la 1 ianuarie 3 lei și 59 de bani pentru întregul consum. În nordul țării, gospodăriile vor plăti până la 4 lei per kWh, față de 2 lei și 84 de bani pentru primii 110 kWh, cât a fost tariful până la începutul acestui an.

Tarifele actuale ar putea fi însă modificate chiar din luna februarie. Surse din cadrul Premier Energy susțin că furnizorul ar putea depune o solicitare de ajustare a tarifelor la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), după evaluarea fluctuațiilor de pe piața energetică din anul precedent. Deocamdată, nu este clar dacă furnizorii vor cere majorări sau reduceri de preț.

Autoritățile afirmă că situația regională rămâne impredictibilă, iar evoluțiile din Ucraina influențează direct piața energetică din Republica Moldova.

„Regional, situația este destul de impredictibilă. Nu poate nimeni să spună câte centrale sau câți gigawați o să mai piardă Ucraina. Noi suntem integrați împreună, iar o prognoză clară este prematură”, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu.

La rândul său, directorul general al ANRE, Alexei Taran, a subliniat că furnizorii continuă să caute cele mai avantajoase surse de energie.

„Energocom și ceilalți furnizori se ocupă de identificarea celor mai ieftine surse. Concurența și diversitatea duc, în timp, la prețuri mai bune”, a precizat acesta.

Experții consideră că revenirea la tarifele inițiale, în lipsa compensațiilor, nu va avea un impact major asupra populației. Potrivit lor, energia electrică s-a ieftinit deja vara trecută cu peste 10%, iar diferența resimțită de consumatori nu va fi una dramatică.

„Compensațiile pentru sezonul rece vor continua, iar tariful energiei electrice nu depinde doar de piață, ci și de contextul regional și de războiul din Ucraina. Știm că se preconizează o ieftinire a gazelor naturale, iar acest lucru ar putea duce și la o reducere a prețului energiei electrice”, a explicat Eugen Muravschi, expert în energetică la WatchDog.md.

Compensațiile acordate anterior direct în facturile la energie au fost posibile datorită unui ajutor financiar de urgență în valoare de 250 de milioane de euro, oferit de Uniunea Europeană. Din această sumă, 115 milioane de euro au fost direcționate pentru compensarea costurilor suplimentare la energia electrică, în contextul crizei energetice provocate de sistarea livrării gazelor naturale în regiunea transnistreană de către Gazprom.

sursa: tvrmoldova.md

Recente

spot_imgspot_img

Recomandate

FLYONE lansează o nouă conexiune aeriană: Chișinău – Baku!

Începând cu 16 iulie, pasagerii din Republica Moldova vor putea călători direct către capitala Azerbaidjanului, odată cu lansarea noii curse Chișinău...

3.000 de concedieri și un plan mai agresiv. Cum...

Commerzbank accelerează restructurarea într-un moment tensionat pentru sectorul bancar european, anunțând eliminarea a aproximativ 3.000 de locuri de...

(Analiză) Alexandru Baltag: Cât de atractive sunt România și...

Climatul investițional din această parte a Europei trebuie studiat prin prisma unei lumi aflate în reașezare. Conflictele...

Google schimbă regulile în fitness și sănătate. Aplicația care...

Google lansează în România Google Health, o aplicație care promite să schimbe modul în care îți urmărești sănătatea...

Radu Soviani: Pledoarie pentru internaționalizare

România traversează o perioadă în care discursul despre creștere economică începe să piardă contactul cu realitatea din...

Care sunt cele două categorii de angajați care nu...

Inteligența artificială nu mai este doar un subiect de discuție între specialiști, ci o realitate care începe...