2025: Anul recuperării modeste. „Mai mult verde decât roșu”, dar sub nivelul din 2021

Anul 2025 se încheie sub semnul unei recuperări economice necesare, dar încă fragile. După un 2024 stagnant (+0,1%), economia Republicii Moldova dă semne de viață, înregistrând o creștere a PIB-ului estimată la +2,7%.

Analizând tabloul macroeconomic general, putem spune că avem „mai mult verde decât roșu”. Agricultura a revenit spectaculos cu o creștere estimată de +15% , după seceta severă din anul precedent, iar producția industrială a inversat trendul negativ, urcând cu +4,5%.

Totuși, entuziasmul trebuie temperat de contextul istoric și regional. Republica Moldova este singurul vecin al Ucrainei care, nici în 2025, nu a reușit să recupereze integral căderea economică din 2022. Practic, PIB-ul nostru nu a atins încă nivelul de dinaintea războiului (anul 2021). Mai mult, dacă privim media ultimilor 5 ani, creșterea economică anuală a fost de doar 0,5%, o viteză de dezvoltare de două ori mai lentă decât media globală.

Un semnal pozitiv vine din piața muncii formale: numărul salariaților a ajuns la 642 mii persoane (+1,5%) , atingând maximul ultimilor 14 ani. Aceasta indică o „albire” a economiei, chiar dacă populația ocupată totală scade din cauza exodului forței de muncă din agricultură.

Concluzie: 2025 este un an de respiro, dar Moldova rămâne prinsă într-o capcană a creșterii lente, având nevoie de mult mai mult decât o simplă recuperare pentru a converge cu economiile din regiune.

Recente

spot_imgspot_img

Recomandate

Viața fără „revenim la asta mâine”

Cum gestionează Rodica Ciorănică mai multe proiecte media, ia decizii din mers și transformă Galaxy Fold8 Ultra...

AdTrade / Punți economice peste Nistru, afaceri mai competitive

Uneori, distanța dintre o idee bună și o afacere care funcționează se măsoară într-un utilaj. Alteori –...

Ce afaceri intră sub lupa FISC în luna septembrie

Serviciul Fiscal de Stat continuă în luna septembrie controalele fiscale operative, cu accent pe domeniile considerate cu...

Cum funcționează pensia facultativă în Republica Moldova și cine...

Republica Moldova are, din 2026, primul fond de pensii facultative funcțional, o alternativă prin care cetățenii își...

(INTERVIU) Roman Andronic: Pensia pe care ți-o construiești tu

În Republica Moldova, pensia a însemnat aproape întotdeauna un singur lucru: angajații achită taxe, iar din acești...

(ANALIZĂ) Victor Osipov: (Re)integrarea banilor din regiunea de est...

Timp de peste trei decenii, regiunea transnistreană a funcționat într-o relație economică paradoxală cu Republica Moldova: suficient...