Creditele imobiliare și polițele RCA, în atenția autorității. CNPF anunță controale

Categorie:

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a anunțat inițierea unor controale tematice ample în sectoarele bancar, al serviciilor de plată și al asigurărilor, măsura având drept scop protejarea mai bună a consumatorilor.

În cazul băncilor, CNPF va verifica modul în care sunt calculate ratele dobânzilor și dobânda anuală efectivă (DAE) pentru creditele imobiliare. Controalele vor viza contractele de credit garantate cu bunuri imobile, semnate în perioada 1 ianuarie 2023 – 24 octombrie 2025 și care erau încă active la data de 16 decembrie 2025.

Autoritatea va urmări, totodată, dacă băncile respectă legea și nu aplică practici comerciale incorecte în relația cu clienții.

În paralel, CNPF va analiza contractele-cadru încheiate de bănci și de prestatorii nebancari de servicii de plată cu persoanele fizice. Aceste verificări se vor aplica contractelor valabile la 16 decembrie 2025 și vor avea loc în perioada 16 decembrie 2025 – 13 iunie 2026.

Potrivit CNPF, decizia a fost luată deoarece, în practică, mulți consumatori nu au posibilitatea reală de a studia în detaliu condițiile generale atunci când deschid un cont de plăți, ceea ce poate duce la neînțelegeri privind drepturile și obligațiile asumate.

Separat, autoritatea va desfășura un control tematic la societățile de asigurare. Acesta va viza respectarea termenelor legale de soluționare a dosarelor de daună și de plată a despăgubirilor pentru polițele RCA internă.

CNPF va verifica și modul în care sunt stabilite despăgubirile în cazurile de accidente rutiere soldate cu vătămări corporale sau deces, precum și respectarea regulilor privind evitarea practicilor comerciale incorecte.

Controlul în sectorul asigurărilor se va desfășura în perioada 16 decembrie 2025 – 19 mai 2026 și va viza dosarele instrumentate între 1 ianuarie 2025 și 30 septembrie 2025.

Recente

spot_imgspot_img

Recomandate

FLYONE lansează o nouă conexiune aeriană: Chișinău – Baku!

Începând cu 16 iulie, pasagerii din Republica Moldova vor putea călători direct către capitala Azerbaidjanului, odată cu lansarea noii curse Chișinău...

3.000 de concedieri și un plan mai agresiv. Cum...

Commerzbank accelerează restructurarea într-un moment tensionat pentru sectorul bancar european, anunțând eliminarea a aproximativ 3.000 de locuri de...

(Analiză) Alexandru Baltag: Cât de atractive sunt România și...

Climatul investițional din această parte a Europei trebuie studiat prin prisma unei lumi aflate în reașezare. Conflictele...

Google schimbă regulile în fitness și sănătate. Aplicația care...

Google lansează în România Google Health, o aplicație care promite să schimbe modul în care îți urmărești sănătatea...

Radu Soviani: Pledoarie pentru internaționalizare

România traversează o perioadă în care discursul despre creștere economică începe să piardă contactul cu realitatea din...

Care sunt cele două categorii de angajați care nu...

Inteligența artificială nu mai este doar un subiect de discuție între specialiști, ci o realitate care începe...