Republica Startup // Cum un antreprenor poate crește PIB-ul Moldovei cu 20%

Categorie:

Republica Moldova vorbește de ani buni despre dezvoltare. Despre investiții. Despre reforme. Dar poate că întrebarea reală este alta: ce-ar fi dacă am începe să gândim ca un startup? Nu ca un stat mic, care încearcă să recupereze decalaje. Ci ca un underdog care poate câștiga doar dacă schimbă radical strategia. Antreprenorul tech Traian Chivriga aduce o analiză neobișnuită despre cum pot apărea companii capabile să schimbe nu doar o industrie, ci însăși economia unei țări.

PIB-ul Moldovei a crescut cu 2.4% în 2025.  Astăzi, economia Moldovei este de aproximativ 20 de miliarde de dolari. Lituania, o țară cu o populație comparabilă, are un PIB de aproape 95 de miliarde de dolari. Dacă vrem să ajungem Lituania din urmă în opt ani, ar trebui să creștem cu peste 20% pe an, opt ani la rând. 

Pare imposibil? Practic, da. Teoretic nu.  Ca să reușim un asemenea miracol, trebuie să devenim o excepție de la regulă: un outlier, un underdog. Putem câștiga doar dacă jucăm alt joc. 

În 2004, Macao, o insulă cu o populație cât Chișinăul, a intrat într-o perioadă de creștere de peste 20% pe an. Până în 2024, PIB-ul a ajuns la aproximativ 54 de miliarde de dolari. Macao a liberalizat economia, a ales o singură industrie și a devenit cazinoul Chinei. 

În 2016, Leicester City a câștigat Premier League cu 81 de puncte, având un lot evaluat la aproximativ 170 de milioane de euro. A depășit Arsenal cu zece puncte, deși Arsenal avea un lot evaluat la aproximativ 460 de milioane. Leicester a câștigat pentru că a jucat altfel. 

Dacă Moldova vrea să învețe cum să crească, trebuie să gândească ca un startup. Un startup este o companie construită să crească rapid. Vârsta companiei contează mai puțin. Tehnologia, investițiile de venture capital sau un eventual exit sunt niște particularități. Esența unui startup este, creșterea. Standardul unui startup de succes, este creștere de 20% pe lună, nu pe an. 

În 2004, într-un dormitor universitar din Massachusetts, niște studenți în șorți și slapi au creat Facebook. Astăzi, compania are trei miliarde de utilizatori și generează două sute de miliarde de dolari în venituri.

În 2005, la București, Daniel Dines și Marius Tîrcă au început UiPath. Inițial puțini erau care o priveau serios, în 2021 UiPath se lista pe NYSE la o evaluare de peste 12 miliarde de dolari. 

În 2009, la Kyiv, Alex Shevchenko, Max Lytvyn și Dmytro Lider au început Grammarly, un produs care îl folosești să scrii în engleză fără greșeli. 14 miliarde dolari evaluare. 

Moldova poate naște un astfel de startup. Întrebarea mai importantă este: ce s-ar întâmpla dacă Moldova ar naște o sută? Care ar fi contribuția la PIB a unui astfel de rezultat? 

Moldova nu trebuie să copieze Sillicon Valley

Cea mai mare greșeală pe care o putem face este să încercăm să recreăm Silicon Valley la Chișinău. O facem deja de ani de zile. Și nu suntem singurii. Au încercat multe orașe, multe guverne, multe regiuni. Aproape toate au eșuat. California are aproape 40 de milioane de locuitori și o economie de peste 4 trilioane de dolari.

Dacă ar fi o țară separată, ar fi una dintre cele mai mari economii ale lumii.  Silicon Valley are o forță de atracție uriașă în tehnologie și inovație. Funcționează ca o gaură neagră: atrage capital, talent, idei, companii și ambiție din toată lumea. 

Moldova are nevoie de o strategie diferită. Trebuie să folosim această forță în avantajul nostru. Trebuie să trimitem fondatorii noștri acolo unde apar ideile noi, să învețe direct de la cei mai buni și să aducă acasă cunoștințe, capital și standarde noi. 

Soluția seamănă cu finalul din filmul “Interstellar”. Cooper intră în gaura neagră și transmite prin acele ceasului datele lipsă despre cum funcționează gravitația. Această informație ajută umanitatea să supraviețuiască. Asta trebuie să facem și noi: să intrăm în centrul lumii startup-urilor, să învățăm ceva ce încă nu știm și să aducem acea formulă înapoi în Moldova.

Ideile noi bat ideile vechi 

Ca să construim un startup, avem nevoie de o idee nouă. O idee atât de nouă încât, la început, pare neverosimilă. Așa a părut Google Search, într-o perioadă în care în Moldova se importau doar câteva mii de calculatoare pe an. Așa a părut Revolut, cu ani înainte ca băncile din Moldova să lanseze primele aplicații mobile. 

Ca să avem idei noi, trebuie să trăim aproape de locurile unde apar ideile noi. Câteva mii de tineri talentați pe care îi formează Moldova în fiecare an trebuie să ajungă la studii sau la lucru în cele mai bune ecosisteme din lume. Acolo pot auzi ideile noi, pot învăța cum se formează și pot construi propriile companii.

Ce ar fi dacă am investi în 1000 burse anuale de 10.000$ fiecare pentru cei mai talentați dintre noi că să învețe cum se crează ideile noi? 

Frauda 

Orice startup, la început de cale, pare o fraudă. Ca să aibă șansa de a construi ceva cu adevărat mare, un startup trebuie să activeze acolo unde legea încă nu a ajuns sau unde legea încă nu știe ce să facă cu ea. Orice idee bună la început, într-un fel, e o fraudă împotriva sistemului vechi. 

„Băncile funcționează prin filiale.”
„Hotelurile dețin camere.”
„Taxiurile lucrează prin dispecerat.”

Ce putem face ca țară este să permitem cât mai multe experimente. Nu avem altă opțiune. Ca să aducem această „fraudă” acasă, trebuie să creăm un cadru în care legea să nu sufoce ideile noi înainte ca ele să aibă șansa să crească. Estonia și Georgia au făcut acest lucru. Trebuie să o facem și noi, dar mai drastic și mult mult mai curajos.

Avem 100 de oameni care iubesc ceea ce facem? 

Dacă prindem o idee nouă și reușim să nu o ucidem în proces, ea trebuie să se transforme într-un produs dorit de oameni din întreaga lume. Iar echipa din spate trebuie să găsească o cale clară prin care să ajungă la acești oameni. 

Dar înainte să cucerim lumea, trebuie să facem ceva mult mai simplu: să găsim 100 de oameni care iubesc produsul nostru atât de mult, încât nu-și pot imagina viața fără el. Nu oameni care îl cumpără o dată pe an, ci oameni care îl folosesc în fiecare lună, poate în fiecare zi sau, și mai greu, în fiecare oră. 

Dar în special dacă construim viitorul, trebuie să vindem celor care trăiesc deja în viitor. O regulă nescrisă a fondatorilor de startup este să vândă unei audiențe tinere (16+). Copii de azi vor fi consumatorii de mâine. Dar cel mai bine și ușor este să vindem altor idealiști ca noi, altor fondatori de startup, pentru că la fel ca noi, ei au o predispunere pentru tot ce e nou. Unde găsim cel mai rapid 100 de startup-uri cu ceva bani? 

Corect, într-un coworking din San Francisco. 

Punem toate ouăle într-un singur coș

În marketingul unui startup există o regulă simplă: dacă am găsit un canal de promovare care funcționează, investim toți banii și toate resursele în el până când se epuizează. 

Când construim un startup, avem puține resurse. Dacă încercăm să facem prea multe lucruri în același timp, pierdem. Trebuie să alegem un singur lucru, să îl facem extraordinar de bine și să spunem „nu” la tot.

Aceasta este una dintre cele mai grele lecții pentru un fondator. Fondatorul, prin natura lui, generează idei noi. Iar acum trebuie să accepte opusul: să aleagă o singură direcție și să rămână concentrat pe ea. Dar aceasta este calea. La un moment dat, toți fondatorii buni învață această lege. Și noi, ca țară, trebuie să o învățăm. 

Trebuie să alegem o singură industrie și să investim masiv în ea. Să vedem ramura cu cea mai mare creștere (ghiciți care e) și, indiferent de orice, să punem resursele acolo. Să identificăm cei mai buni din acea industrie și să investim totul în educația lor. 

Eventual, ei vor crea un nou Mac, Logan sau Dragostea din Tei. 

Banii cumpără timp

Când dezvoltăm ceva absolut nou, trebuie să lucrăm 12 ore pe zi, 6 zile pe săptămână. În primele luni, uneori chiar în primii ani, produsul încă nu se vinde suficient ca să ne întreținem familiile. Investim aproape tot timpul nostru într-o idee care încă nu are piață. Valul încă nu a venit.

E ca și cum am lucra la Instagram în 2010, când pe piață există încă iPhone 3, cu o cameră de doar 2 megapixeli. Tehnologia care va permite oamenilor să facă poze cu adevărat „instagramabile” încă nu a ajuns. Trebuie să supraviețuim până în 2012, când apare iPhone 5, cu o cameră de 8 megapixeli, iar aplicațiile mobile devin un trend global.

Pentru acești doi ani, avem nevoie de bani. Bani pentru supraviețuire. Bani pentru echipa noastră de trei oameni, ca să lucrăm non-stop la produs, fără să ne gândim la chirie, mâncare sau alte joburi, aproximativ 100.000 de dolari.

Dacă Moldova vrea să nască un startup cu potențial de miliarde, trebuie să investim în cel puțin 1.000 de companii. Asta înseamnă aproximativ 100 de milioane de dolari, adică aproape cât fondul nostru rutier anual. Acești bani îl are un fond mic din Sillicon Valley. Partea bună, e că deja am decis împreună să trimitem 1.000 de talente în acea direcție. 

Winner takes all

În metodologia startup-urilor există un termen: Product-Market Fit. Este momentul în care ceea ce am construit este, în sfârșit, acceptat de piață. Din acel punct, nu mai împingem produsul spre piață, ci piața trage produsul după ea. Mai simplu spus, avem atât de multe cereri și cumpărături, încât nu mai reușim să facem față vânzărilor. Totul crește. Totul este haos, cum îi place să zică GPT-ului. Echipa nu mai ține pasul, procesele dispar, probleme peste tot, dar piața continuă să cumpere.

Momentul de inflexiune. Toți deja văd ce am văzut noi cu cinci ani în urmă. 

Atunci un startup trebuie să pună gaz pe foc. Trebuie să strângem capital, uneori chiar sute de milioane sau miliarde de dolari, ca să câștigăm întâietatea în piață și să devenim brandul principal din categorie. Unde găsim banii? Știm deja răspunsul. 

Pentru că, la final, pe raft rămân doar câteva nume. De obicei, o Coca-Cola și un Pepsi. Visa și Mastercard. iOS și Android.

Exitul 

Orice istorie, orice val și orice călătorie au un sfârșit. La fel se întâmplă și cu startup-urile. La un moment dat, creșterea încetinește, piața se consolidează, iar ceea ce acum zece ani era nou devine, la rândul său, vechi. Atunci trebuie fie să ne reinventăm, fie să lăsăm loc ideilor noi.

Pentru un antreprenor, premiul Oscar este exitul. Este momentul în care zeci de ani de muncă intensă se transformă într-o ofertă de cumpărare de ordinul milioanelor sau, uneori, miliardelor.

Când ajungem acolo, ca fondatori, începem de obicei cu 100% din companie și ajungem, într-un scenariu optimist, la aproximativ 20%. Dar acel 20% valorează extraordinar de mult.

Așa fac fondatorii bani: prin vânzarea unei părți din companie.

Cine cumpără? Cei care au de o sută de ori mai multe resurse decât noi. Cei care se tem că, dacă ne lasă să mai creștem câțiva ani, le vom lua o parte din piață. Uneori sunt exact companiile pe care am vrut să le detronăm noi înșine. Alteori sunt companii care au încetat să mai crească prin inovație și pot crește doar prin achiziții.

Le vindem. Iar când o facem, hai să ne promitem un lucru: alocăm 10% din suma câștigată pentru a reinvesti în țara din care am pornit. Așa putem construi, în timp, 100 de companii evaluate la peste un miliard de dolari.

Traian Chivriga
Fondator Sirius.Expert & Cindi Health

Recente

spot_imgspot_img

Recomandate

Ofertă unică de la Volvo cu un avantaj de...

Centrul auto oficial Volvo Cars Moldova | DAAC-Hermes vă invită să descoperiți lumea SUV-urilor premium suedeze, unde...

Shopping în Europa? O parte din bani pot reveni...

Dacă te-ai întors recent dintr-o vacanță cu valiza plină de cumpărături, s-ar putea să ai și niște...

„Agrocereale”: Reforma fiscală 2027 riscă să slăbească tocmai sectorul...

Asociația Exportatorilor de Cereale, „Agrocereale” avertizează că două prevederi ale politicii fiscale pentru 2027 riscă să producă...

Orange Moldova lansează concurs pentru fanii jocului

Orange Moldova lansează un concurs pentru fanii EA SPORTS FC Mobile. Participanții sunt invitați să creeze propriul...

UN INTERVIU FĂRĂ FUS ORAR. Victor Tipa: Piețele mari...

La 39 de ani, Victor Tipa este fondatorul și CEO-ul VVT Group Inc., o companie construită în...

Linella vrea să cumpere un nou lanț de magazine

Retailul alimentar din Republica Moldova ar putea trece printr-o nouă consolidare. Moldretail Group, compania care deține rețelele de...