Șoc energetic! Gazele ating cel mai ridicat nivel din 2023. Moldova, din nou expusă

Categorie:

Un atac la mii de kilometri distanță poate schimba, în câteva ore, costurile pentru întreaga economie europeană. Totul pentru că, creșterea bruscă a prețurilor la gaze din aceste zile confirmă cât de sensibilă rămâne piața energetică globală.

Cotațiile de pe hub-ul TTF din Olanda au urcat cu peste 30% într-o singură dimineață și au depășit pragul de 800 de dolari pentru mia de metri cubi. Acesta fiind cel mai ridicat nivel din ianuarie 2023 și marchează o schimbare rapidă de direcție după luni de relativă stabilitate.

Declanșatorul a fost unul extern. Atacurile asupra infrastructurii energetice din Orientul Mijlociu, în special loviturile asupra complexului Ras Laffan din Qatar, au generat reacții imediate în piață. Facilitatea produce aproximativ o cincime din gazul natural lichefiat la nivel global. Potrivit operatorului, instalația a suferit „pagube considerabile”, iar livrările erau deja afectate încă de la începutul lunii.

Impactul nu se oprește aici. Dacă oprirea producției se prelungește, oferta globală de GNL scade, iar competiția pentru resurse crește. Europa intră în această perioadă cu depozite reduse după iarnă și va trebui să cumpere volume suplimentare în lunile următoare. În paralel, Asia rămâne un cumpărător puternic, ceea ce pune presiune suplimentară pe prețuri.

„Gazele lichefiate din Qatar ar putea, în principiu, să fie offline timp de mai multe luni și, în cel mai rău caz, ani”, a declarat Arne Lohmann Rasmussen, analist șef la Global Risk Management.

„Pentru piața gazelor, criza nu se termină pur și simplu pentru că războiul se termină.”

Pentru Republica Moldova, aceste evoluții pot avea efecte directe. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a menționat anterior că tarifele ar putea fi ajustate din luna mai, dacă diferența dintre prețul de achiziție și cel estimat crește. În prezent, consumatorii achită 14,43 lei/m³, după reducerea operată în februarie.

Pentru cititorii The List, mesajul este clar. Energia nu mai este doar un cost operațional, ci un risc strategic. Iar dependența de piețele externe și volatilitatea geopolitică pot schimba rapid calculele financiare.

Recente

spot_imgspot_img

Recomandate

Impozitul pe locuințe se schimbă din 2027. Cât ar...

Republica Moldova pregătește o nouă formulă de impozitare a proprietăților. Din 2027, taxele vor fi calculate pornind...

AGG Group investește 5,7 milioane de dolari într-o fermă...

AGG Group va investi aproximativ 5,675 milioane de dolari în achiziția și modernizarea unei ferme avicole din...

Cinci motive pentru a participa la Moldova Business Week...

Principala platformă economică a țării  - Moldova Business Week - revine în perioada 28 septembrie - 2 octombrie...

Orange Moldova lansează noile abonamente Giga Fibră

Orange Moldova lansează un nou portofoliu de abonamente Giga Fibră și Giga Box Wi-Fi 7, un router...

Afacerea de 100 mln. euro a unui moldovean. Cum...

Antreprenorul originar din Republica Moldova, Adrian Rezmeriță, a construit în Irlanda un business care se apropie de pragul...

Moldcell intră în sectorul financiar: a preluat pachetul majoritar...

Operatorul de telecomunicații Moldcell își extinde activitatea dincolo de serviciile de comunicații și intră oficial pe piața serviciilor financiare....