Reformele aduc bani noi: UE mai oferă 189 de milioane de euro pentru creștere economică a Moldovei

Categorie:

Uniunea Europeană acordă Republicii Moldova o nouă tranșă de 189 de milioane de euro pentru susținerea Programului de reforme și creștere economică, după ce autoritățile au realizat 24 de măsuri asumate.

Cea mai mare parte a banilor, 173 de milioane de euro, va ajunge direct în bugetul de stat, iar 16 milioane de euro vor finanța proiecte prin Platforma de Investiții pentru Vecinătate. Plata completează sprijinul oferit anterior și confirmă continuitatea susținerii europene pentru modernizarea țării.

Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a subliniat că progresul Moldovei este vizibil și produce rezultate concrete pentru cetățeni.

„Când partenerii noștri obțin rezultate, și UE trebuie să obțină rezultate. Fondurile noastre vor sprijini direct cetățenii Moldovei și vor ajuta țara să-și continue drumul către aderarea la UE”, a declarat oficialul.

Potrivit Comisiei Europene, reformele deja implementate au început să schimbe modul în care funcționează instituțiile și economia. Au fost reduse procedurile administrative pentru business, au fost digitalizate servicii publice și a crescut transparența în gestionarea banilor publici.

În paralel, autoritățile au consolidat măsurile de combatere a fraudei și au avansat reforma justiției. Sectorul energetic a fost deschis prin lansarea piețelor de energie electrică și prin extinderea investițiilor în surse regenerabile.

Sprijinul financiar face parte din Planul de creștere economică în valoare de 1,9 miliarde de euro, cel mai mare pachet oferit Republicii Moldova de Uniunea Europeană. Fondurile includ granturi, asistență tehnică și credite în condiții avantajoase, cu dobânzi reduse și termene lungi de rambursare.

Autoritățile mizează pe aceste resurse pentru a accelera investițiile, a susține mediul de afaceri și a îmbunătăți serviciile publice, în timp ce partenerii europeni condiționează sprijinul de continuarea reformelor asumate.

Recente

spot_imgspot_img

Recomandate

Impozitul pe locuințe se schimbă din 2027. Cât ar...

Republica Moldova pregătește o nouă formulă de impozitare a proprietăților. Din 2027, taxele vor fi calculate pornind...

AGG Group investește 5,7 milioane de dolari într-o fermă...

AGG Group va investi aproximativ 5,675 milioane de dolari în achiziția și modernizarea unei ferme avicole din...

Cinci motive pentru a participa la Moldova Business Week...

Principala platformă economică a țării  - Moldova Business Week - revine în perioada 28 septembrie - 2 octombrie...

Orange Moldova lansează noile abonamente Giga Fibră

Orange Moldova lansează un nou portofoliu de abonamente Giga Fibră și Giga Box Wi-Fi 7, un router...

Afacerea de 100 mln. euro a unui moldovean. Cum...

Antreprenorul originar din Republica Moldova, Adrian Rezmeriță, a construit în Irlanda un business care se apropie de pragul...

Moldcell intră în sectorul financiar: a preluat pachetul majoritar...

Operatorul de telecomunicații Moldcell își extinde activitatea dincolo de serviciile de comunicații și intră oficial pe piața serviciilor financiare....