Chișinăul administrează anual aproximativ 11 miliarde de lei. Un buget pentru aproape 1 milion de oameni care locuiesc și muncesc în Chișinău și care vor drumuri, școli, transport, parcuri, infrastructură, servicii sociale și medicale și, de preferat, toate în același timp. În această ecuație apare o investiție de aproape 100 de milioane de lei într-o clădire care nu produce nimic. Cel puțin, nu în sensul clasic al economiei. Clădirea Primăriei Chișinău are peste un secol de istorie și a intrat deja într-un amplu proces de restaurare. Aproape 100 de milioane de lei, până la trei ani de lucrări și o licitație care a demonstrat deja că banii nu sunt singura problemă: prima procedură nu a atras niciun constructor. Este mult 100 de milioane pentru o clădire? Sau devine mult mai scump să aștepți până când nu mai ai ce restaura? Pentru THE LIST, am ales să privim proiectul exact ca pe o investiție. Am pus pe masă bugetul, termenul, riscurile, competența constructorilor, transparența și randamentul. Dar și o întrebare pe care niciun Excel nu știe să o calculeze: cât valorează pentru un oraș să nu-și piardă memoria?

Un interviu cu primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, despre reabilitarea clădirii Primăriei, investițiile care urmează, 120 de ani de istorie și ce înseamnă să investești astăzi într-un activ pe care rezultatul adevărat îl vor evalua generațiile următoare. Renovarea Primăriei, extinsă pe circa trei ani, reprezintă sub 1% din cheltuielile bugetului anual municipal 

Dle Primar, privindu-vă de la o parte, a gestiona un oraș prins între atâtea pasiuni politice și emoționale cum este Chișinăul, pare chiar mai complicat decât ar fi să gestionezi cea mai complicată companie din lume. Chișinăul are în 2026 cheltuieli de aproape 11 miliarde de lei, adică peste jumătate de miliard de euro. Ca ordin de mărime, vorbim despre volumul financiar al unei companii internaționale serioase. Numai că dvs. administrați transport, școli, grădinițe, spitale, drumuri, patrimoniu, servicii sociale și aproape 700.000 de ”acționari”, fiecare cu propriile așteptări. 

Cu siguranță este mult mai complicat decât pare din exterior. Doar că un oraș nu este o companie și nici nu poate fi administrat exclusiv după logica unui business. Într-o companie ai un produs, un client, un buget și niște indicatori foarte clari. Într-un oraș ai sute de mii de oameni cu necesități diferite, infrastructură, transport, educație, domeniul social, patrimoniu, spații verzi, economie, cultură și foarte multe lucruri care trebuie să funcționeze simultan, mai ales în ultimii ani în diverse situații de criză la care reușim să facem față împreună cu locuitorii. 

Și mai există o diferență importantă: într-o companie poți renunța la ceea ce nu este profitabil. Un oraș nu poate face acest lucru. Trebuie să ai grijă și de drum, și de școală, de cei mici de la grădiniță și de pensionar, și de parc, și de monumentul istoric, chiar dacă niciunul dintre acestea nu produce profit imediat. Sunt investiții în dezvoltarea și viitorul orașului, pentru a crea condiții mai bune pentru fiecare.

În acest șir logic pare să se înscrie și proiectul de renovare a clădirii Primăriei, care are o istorie de peste un secol. De ce Primăria și nu un teatru, un cartier sau un spital?

Nu cred că trebuie pusă problema „Primăria sau un spital”, „Primăria sau un teatru”. Orașul are nevoie de toate acestea, iar în fiecare dintre aceste domenii se fac investiții.

În cazul Primăriei vorbim însă despre una dintre clădirile-simbol ale Chișinăului, un monument de arhitectură de importanță națională, care are nevoie de intervenții serioase. Nu o renovăm pentru primar și nici pentru funcționarii care lucrează astăzi aici. Primarii se schimbă. O asemenea clădire trebuie să rămână.

Este și o chestiune de responsabilitate. Dacă avem un patrimoniu primit de la generațiile de dinaintea noastră, nu putem să-l transmitem mai departe într-o stare mai proastă decât l-am găsit. 

Vorbim despre o investiție de aproximativ 100 de milioane de lei, într-un oraș cu un buget anual de peste 10 miliarde. Privită astfel, suma nu mai pare uriașă. De ce credeți că anume costul renovării Primăriei a provocat atât de multe discuții? Și, în acest context, cât de realizabil este acest proiect?

Este realizabil, dar nu va fi simplu. De la bun început am spus că este o muncă enormă și că trebuie să ne înarmăm cu răbdare. Valoarea totală estimată a proiectului este de aproximativ 96 de milioane de lei, iar durata estimată este de doi ani și jumătate – trei ani. Lucrările trebuie realizate etapizat, pentru că vorbim despre rețele inginerești, fațadă, acoperiș și, mai ales, despre o clădire istorică asupra căreia nu poți interveni ca asupra unei construcții obișnuite și o construcție la care nu s-a intervenit ani de zile. 

Mai important pentru mine este să nu transformăm termenul de trei ani într-o cursă. Prefer să dureze puțin mai mult și să fie făcut corect și calittativ decât să bifăm o dată anume într-un calendar.

Cât ar costa Chișinăul dacă această clădire ar mai fi lăsată încă zece ani fără intervenții majore?

Probabil mult mai mult decât ne costă intervenția de astăzi, ținând cont că toate prețurile se majorează pe zi ce trece.

La o clădire istorică degradarea nu este liniară. Dacă nu intervii la timp asupra acoperișului, fațadelor sau rețelelor, problemele se multiplică și ajungi să pierzi elemente care nu mai pot fi recuperate cu bani.

Dar există și un alt cost, care nu apare într-un deviz: pierderea patrimoniului. Putem reconstrui o stradă, putem cumpăra un autobuz nou, putem ridica o clădire modernă. O bucată autentică din istoria orașului, odată pierdută, nu o mai cumperi înapoi, iar restabilirea acesteia în câțiva ani ar costa mult mai mult. 

Un primar inaugurează multe proiecte, dar foarte puține rămân relevante peste 50 de ani. Credeți că renovarea Primăriei va fi unul dintre acele proiecte?

Nu este vorba de nume, de un proiect sau altul, este vorba de ceea ce putem face, iar dacă acest lucru este în puterea noastră, atunci trebuie să intervenim și să muncim. Aș prefera ca oamenii să treacă pe lângă această clădire și pur și simplu să o vadă în continuare frumoasă și vie. Clădirea aceasta a existat înaintea noastră și trebuie să existe mult după noi, iar noi trebuie să schimbăm lucrurile. 

Dacă peste ani va fi în continuare una dintre imaginile prin care este recunoscut Chișinăul, atunci proiectul și-a atins scopul. Dar cu siguranță, fiecare proiect modernizat face parte din viitorul dezvoltat al orașului.

Prima licitație pentru executarea lucrărilor nu a atras niciun participant. Cum vă explicați acest lucru?

Nu este un proiect simplu și nici o licitație obișnuită. Vorbim despre restaurarea unei clădiri istorice, ceea ce presupune experiență, specialiști, responsabilitate și capacitatea de a executa lucrări foarte specifice. Din acest motiv am spus încă de la început că trebuie să avem răbdare.

Prima procedură nu a avut participanți și am relansat-o. Nu ne interesează să găsim cu orice preț o companie doar pentru a spune că am început lucrările. Ne interesează să existe un constructor care poate demonstra că este capabil să ducă un asemenea proiect până la capăt.

Înțelegem că în Moldova este complicat să identificați o companie care să aibă expertiza renovării unui obiectiv istoric. Ați încercat să atrageți companii din afară, poate din România, Turcia sau Ucraina?

Da, am spus public că ne dorim participarea atât a companiilor din Republica Moldova, cât și a celor de peste hotare. Nu aș limita discuția la o anumită țară. Importantă este experiența reală în restaurarea monumentelor istorice și capacitatea companiei de a lucra conform tuturor cerințelor proiectului. Dacă expertiza necesară există în România, într-un alt stat european sau în altă parte, trebuie să fim deschiși. Patrimoniul nu este locul în care să facem experimente.

În mediul privat, investitorii cer audit independent. Ați accepta ca întregul proiect să fie monitorizat public de experți independenți, inclusiv internaționali, cu rapoarte periodice accesibile cetățenilor?

Nu văd de ce un asemenea proiect ar trebui să se teamă de transparență. Dimpotrivă. Sunt bani publici, este o clădire publică și este un monument care aparține orașului. Prin urmare, oamenii trebuie să știe ce se face, cât costă și în ce etapă se află lucrările.

Dacă implicarea unor experți independenți sau internaționali poate aduce un control suplimentar asupra calității și poate oferi mai multă încredere cetățenilor, eu nu văd aici o problemă. Important este ca acest mecanism să fie profesionist și să ajute proiectul, nu să-l transforme într-o permanentă confruntare politică.

Există un moment în care un lider trebuie să aleagă între ceea ce este spectaculos și ceea ce este necesar. Care este cea mai puțin vizibilă investiție din această renovare, dar și cea mai importantă?

Rețelele și toate lucrările pe care, la final, oamenii nici nu le vor observa.  Fațada va fi fotografiată. Acoperișul nou poate fi arătat. Dar ceea ce face o clădire să funcționeze și să reziste sunt adesea lucrurile ascunse: instalațiile, consolidările, protecția împotriva apei, intervențiile tehnice. Dacă ajungeți, din întâmplare sau nu, în curtea interioară a Primăriei, veți înțelege despre ce vorbesc. E un adevărat șantier acolo, nu ai unde arunca un ac, cum ne place să spunem.

Am anunțat de la început că proiectul nu se rezumă la a „vopsi Primăria”. Sunt prevăzute lucrări asupra rețelelor inginerești, fațadelor și acoperișului. Și cred că exact aici se vede diferența dintre o cosmetizare și o restaurare adevărată. 

Restaurarea Primăriei este un proiect simbolic, de imagine, o investiție și în imaginea capitalei. Care este însă proiectul care va schimba cu adevărat economia Chișinăului în următorii zece ani?

Nu cred că economia unui oraș poate fi schimbată de un singur proiect. Este nevoie de infrastructură, mobilitate, investiții private, zone economice active, digitalizare și de capacitatea orașului de a atrage și păstra oameni. Este la ceea ce lucrăm în paralel, în fiecare zi cu echipa primăriei. 

Dacă ar fi să vorbesc despre direcția care poate schimba Chișinăul, aș spune conectivitatea și infrastructura pentru dezvoltare. Extinderea și modernizarea bulevardului Mircea cel Bătrân, a străzii Industriale și Mesager – proiecte care vor crea premise pentru investiții, logistică și dezvoltarea orașului per ansamblu pentru confortul locuitorilor.  

Orașele nu devin prospere printr-o singură clădire, ci atunci când creează condiții în care oamenii și companiile vor să investească, să muncească și să rămână.

Restaurăm clădirea Primăriei. Ce facem însă cu celelalte clădiri istorice care se degradează? Există o strategie sau riscăm să avem o bijuterie într-un cartier care continuă să piardă patrimoniu?

Aceasta este, de fapt, discuția mai mare, unde pârghiile sunt la autoritatea centrală. Avem nevoie de inventariere, de reguli clare, de responsabilizarea proprietarilor și de mecanisme prin care intervențiile asupra monumentelor să fie făcute corect.

Dar aici competențele sunt împărțite între autoritatea locală, instituțiile centrale, proprietarii privați și structurile responsabile de protecția patrimoniului. În mare parte, clădirile istorice sunt la balanța statului, iar Primăria nu are dreptul să investească așa cum este de exemplu Arcul de Triumf, Filarmonica și multe alte clădiri. 

Cred însă că trebuie să ajungem la un mecanism în care proprietarul unei clădiri istorice să știe nu doar ce îi este interzis să facă, ci și cum poate fi ajutat să o salveze.

În business se spune că fiecare investiție trebuie să producă randament. Ce „randament” ar trebui să producă această renovare? Mai mult turism? Mai mult respect pentru instituții? O administrație mai eficientă? Sau altceva?

Probabil câte puțin din toate, dar eu aș măsura randamentul în primul rând în ani. Dacă investim astăzi și această clădire mai servește orașului încă multe generații, acesta este randamentul.

Sigur că o clădire restaurată contribuie la imaginea Chișinăului, la atractivitatea centrului istoric și inclusiv la experiența turiștilor. Dar există și un randament mai greu de măsurat: respectul unui oraș pentru propria sa memorie.

Un oraș care își păstrează clădirile importante spune ceva despre sine. Spune că nu trăiește doar de azi pe mâine. Iar pentru mine acesta este poate cel mai important lucru: să construim lucruri noi fără să ștergem ceea ce ne spune cine am fost.

Vă multumesc.