Criza petrolului a devenit o variabilă directă în deciziile de business luate zi de zi. În investiții. În prețuri. În strategii. În timp ce Orientul rămâne epicentrul tensiunilor energetice globale, Europa își caută un nou echilibru. Iar Republica Moldova începe să simtă tot mai clar cum schimbarea regulilor jocului energetic poate deveni și risc, dar și oportunitate.  În acest dialog cu Victor Parlicov, fost ministru al Energiei, vorbim despre cât va mai conta petrolul în economie, ce se întâmplă cu prețurile la energie și de ce, uneori, incertitudinea devine cel mai fertil teren pentru investiții.  

Criza energetică este subiectul care redesenează în această perioadă multe strategii de business. Putem vorbi despre niște proiecții ale situației din Orient, pe termen mediu și lung?

În opinia mea, pe termen mediu, în următorii 1–2 ani, situația nu va fi deloc roz, pentru că șocul nu este consumat. Mă refer atât la acțiunile militare, cât și la deschiderea strâmtorii Hormuz. Ele aparent sunt chestii legate, dar în același timp totuși diferite. Pentru participanții la piață este important dacă volumele de petrol pot trece fără constrângeri și fără pericol prin Hormuz. Totodată, strâmtoarea este principalul instrument de negociere al Iranului. Așadar, eu nu cred într-o atenuare a crizei petrolului până nu se ajunge la o formulă de încheiere a războiului, și accentuez – o formulă de încheiere, nu de înghețare – cu un acord care să vizeze toate aspectele majore ale acestui conflict, inclusiv programul nuclear al Iranului, sancțiunile impuse acestuia, sprijinul Iranului pentru forțele politice și militare din regiune, etc. Or,pentru ca un asemenea acord să fie și implementat, ar fi nevoie de implicarea și altor state, similar cu procesul de negociere al Planului Cuprinzător de Acțiuni Comune (JCPOA), semnat în 2015 între SUA, Marea Britanie, Franța, Rusia, China, Germania, împreună cu UE și Iran, însă la moment nu văd asemenea premise. Apropo, merită de menționat că anume Trump în primul său mandat a denunțat acel acord, iar ca răspuns Iranul a restricționat monitorizarea programului său nuclear din partea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (IAEA).

Dar dacă revenim la sintagma de „termen lung”, cum stau lucrurile?

Noi asistăm acum la o redefinire a polilor de putere globală. Despre acest lucru a vorbit foarte bine premierul Canadei, Mark Carney. De aceea, perioada imediat următoare va fi plină de turbulențe. Republica Moldova nu este subiect al acestor restructurări – noi pur și simplu va trebui să ne adaptăm. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Polul nostru gravitațional este Uniunea Europeană, și dacă până nu demult între UE și SUA era un soi de sincronizare, acum vedem disonanțe, iar noi rămânem angrenați în polul UE. Totuși, este important să nu intrăm în contradicții majore nici cu SUA.

Dar să revin la întrebare, piața este asemeni unui organism viu, este foarte adaptivă. Dacă noi vom avea 150–200 de dolari per baril, pe un termen relativ lung, motivația tuturor va fi de a reduce radical dependența de această resursă și de a-l substitui peste tot pe unde e posibil – cu energie electrică regenerabilă în calitate de combustibil, cu materiale bioplastice și celulozice în loc de masă plastică, cu bio-solvenți și în loc de uleiuri, etc. Tehnologiile respective există, doar că nu sunt economic rentabile când ai petrolul la 60 de dolari pe baril, dar când îl ai la 200 de dolari pe baril, industrii întregi se vor restructura – vor căuta soluții mai ieftine, iar aceste soluții ar putea fi adoptate definitiv ca substituenți al petrolului. Prin urmare, atunci când se va termina războiul și prețul petrolului va reveni, s-ar putea ca el –  atunci – să nu mai aibă nici pe departe o întrebuințare atât de largă. Epoca de piatră nu s-a terminat pentru că s-au terminat pietrele, la fel și epoca petrolului se va termina mult înainte ca să se termine petrolul. Nu în zadar, OPEC își făcea griji ca, pe de o parte, prețul să nu scadă sub un anumit nivel care să acopere plapuma financiară a statelor membre, pe de altă parte mărea cotele de extragere pentru ca prețurile să nu meargă prea sus – ei înțeleg că prețurile prea mari la petrol îl descalifică în multe industrii. El va pierde relevanța pe piață și acesta este efectul cumulativ care mă face să cred că în termen lung vom avea proiecții optimiste. 

R. Moldova, nefiind o miză în această restructurare mondială, poate fi considerată o zonă calmă și prielnică investițiilor?

În contextul multiplelor focare militare care apar, atenția asupra noastră este mult mai redusă, dar eu nu cred că rușii au renunțat definitiv la Moldova. Ei continuă să hrănească Transnistria cu gaz. Ei pentru ceva fac acest lucru. Ei își mențin trupele acolo și – din nou – o fac cu un scop. Până noi nu vedem o Transnistrie integrată teritorial, economic, chiar și politic, lucrurile nu sunt atât de ireversibile.

… dar Moldova are planul B sau planul C pentru scenariul în care Ucraina ar fi decuplată de la Marea Neagră?

Moldova a făcut o miză. Atunci când a început războiul, deloc nu era evident cât de mult vor avansa rușii. Și atunci Moldova a făcut o miză, chiar în primele zile / săptămâni, ale războiului – a pus toate cărțile pe masă și a mizat în totalitate pe Uniunea Europeană, asumându-și riscurile. Până la această etapă, miza s-a dovedit a fi una corectă. Noi am câștigat din ea. De aceea rușii sunt atât de indignați, pentru că ei pierd teren în Moldova și acest lucru, pe 24 februarie 2022, nu era deloc evident.

Mă întrebați dacă avem un plan B sau C. În primul rând, acest scenariu are puține șanse. În al doilea rând, un asemenea scenariu nu s-ar întâmpla peste noapte. Ar fi semnale cu mult timp înainte. Problema e că, într-un asemenea scenariu, noi nu avem prea multe soluții. Probabil singura opțiune valabilă ar fi să mizăm pe protecție din partea altor state, însă pentru asta trebuie să avem semnate acordurile internaționale corespunzătoare. Inclusiv experiența Ucrainei demonstrează că în regiunea noastră neutralitatea nu reprezintă o garanție de securitate, chiar dacă o ai scrisă în Constituție și garantată cu un Memorandum internațional. Partea bună este că – repet – acest scenariu este extrem de puțin probabil.

Noi putem anticipa un vârf de preț la pompă, în următoarea perioadă? Spre exemplu, în România se vehiculează inclusiv la nivel guvernamental prețul de 10 RON. La noi există asemenea estimări?

Eu cred că nu e cazul să discutăm despre asemenea cifre, pentru că ele trebuie să aibă o matematică în spate, iar matematica de astăzi are prea multe necunoscute. Vă dau un exemplu: Trump! Trump s-a trezit dimineață și a atacat Iranul. Tot el, cel care a atacat Iranul fără a consulta partenerii strategici, le spune: „e problema voastră, mergeți și rezolvați-o. Noi în SUA avem petrol. Voi nu aveți. Rezolvați-vă problema”. Când ai impredictibilitate de genul acesta, este foarte dificil să faci prognoze.

Nu putem anticipa până unde vor crește prețurile, dar știm cu certitudine că ele vor crește și că va fi un efect de domino. Cât de sumbre pot si estimările. 

Noi, din păcate, locuitorii din spațiul post-sovietic am fost învățați cu logica că trebuie să avem mereu energie ieftină. Și dacă, cumva, din varii motive se scumpește, statul trebuie să acorde compensații, să plafoneze, să taie etc. Dar o menținere artificială a prețurilor mici înseamnă, de fapt, stagnarea economiei. Noi și așa plătim prețuri mici comparativ cu multe state din Europa, iar o economie nu poate prospera când respiră cu ajutorul aparatelor. Spre exemplu, subvenționarea fiscală a prețurilor la energie nu ne oferă o anvelopă bugetară inclusiv ca să putem interveni la șocurile generate de explozia prețurilor la nivel global. 

Și noi suntem un stat mic, care am fost învățați să ne descurcăm. Iată această creativitate, această înclinație spre inovație poate fi acel as din mâneca noastră. Noi avem legea cu privire la sandbox-uri în energetică, care ne permite să testăm anumite soluții, apoi le putem extinde la scară largă. 

Ați pomenit despre baterii de stocare. Ele sunt, probabil, veriga cea mai importantă pentru o piață energetică stabilă. Cât de pregătiți suntem, ca stat, pentru a ne echipa cu baterii suficiente?

Noi am creat cadrul legal care permite aducerea și instalarea bateriilor. Ceea ce noi încă nu am făcut – nu am liberalizat piața. Or, cel mai mare stimulent în energie, mai ales în R. Moldova, este o piață lichidă. Când ai o bursă pe care prețurile variază de la o oră la alta, când ai energie ieftină ziua și energie infinit mai scumpă seara – aceste variații încep a atrage investiții în baterii. În acest fel creezi un model de business foarte simplu: cumpăr energie când este ieftină și o vând seara când este scumpă. Atunci când vom avea multe investiții în baterii de stocare, prețurile finale la energie vor deveni mai mici. Dar vor deveni mai mici – prin metodă naturală, prin piață liberă, nu prin metode de subvenționare.

Cine împiedică această liberalizare?

Eu cred că a fost un curent politic care considera că vom putea substitui piața concurențială veritabilă cu un Energocom atotputernic, un soi de pilon energetic de stat în Moldova. Mă bucură că, în ultima perioadă, acest curent s-a cam diluat. Anticipez că vom avea o piață liberalizată în timp relativ scurt. Eu cred că până în toamna acestui an am putea vedea primele tranzacții semnificative pe bursă.

Ca ex-Ministru al Energiei, ce recomandare ați avea pentru un om de afaceri care nu știe încotro să-și îndrepte grijile și eforturile în contextul acestei crize energetice?

Incertitudinea și neclaritatea nu sunt neapărat ceva rău. De obicei, marjele de profit sunt mult mai mici în condiții de certitudine. În țările unde sunt turbulențe mai multe și mai dese, marjele sunt mai mari pentru că riscurile sunt mai mari. Mie îmi place cunoscuta definiție a profitului. Profitul este premiul pe care și-l ia businessmanul pentru riscul asumat. Deci, cu cât mai mare este riscul, cu atât mai mare poate fi profitabilitatea.

Dacă e să ne referim în concret la un investitor din România, pentru el piața din Moldova vine cu un mare avantaj: el știe încotro se îndreaptă această piață într-un timp relativ apropiat. Este o incertitudine ca parcurs, dar este o certitudine ca destinație finală.

Repet o idee punctată și mai sus: Republica Moldova este un spațiu mic și acest lucru permite ca toate procesele să capete viteză mult mai mare decât în România. Probabil acesta este un alt mare avantaj. De cealaltă parte, nu aș mai vorbi despre resursa umană ”abundentă și ieftină” – nu mai e cazul în Republica Moldova. 

Cât de departe este ziua când prețul energiei la București și la Chișinău va fi același?

Nu foarte departe. Odată cu liberalizarea pieței, interconectarea, rețeaua comună de transport electric, OPEM împreună cu bursa mamă din România – OPCOM vor crea o zonă de prețuri comună. În așa fel, nu doar devenim siguri din punct de vedere energetic, ci devenim o punte între sistemul energetic european și Ucraina, în perspectivă.

Vă mulțumesc!