Antreprenorii care vor să lanseze o afacere sau cei aflați la început de drum pot participa la instruiri gratuite organizate între 10 și 12 februarie 2026, la Orhei. Programul este destinat locuitorilor din raioanele Orhei, Telenești, Sângerei, Rezina și Criuleni și este gestionat de Ministerul Finanțelor.
Timp de trei zile, participanții vor primi informații de la specialiști din Ministerul Finanțelor, Serviciul Fiscal de Stat, Serviciul Vamal și reprezentanți ai sectorului privat. Temele instruirilor includ obligațiile fiscale ale unei afaceri, ținerea evidenței contabile, documentele contabile necesare, exportul și importul, precum și alte aspecte esențiale pentru gestionarea unei afaceri.
Programul este realizat în parteneriat cu Proiectul „Moldova este Europa – Sprijin pentru integrarea în UE” și P.P. „Monitorul fiscal”. Participarea este posibilă doar fizic, iar cei interesați trebuie să se înregistreze prin completarea unui formular dedicat.
Aceasta este a cincea rundă a programului. În 2025, primele patru runde de instruire au avut loc în Chișinău și în regiunile Centru, Nord și Sud, beneficiind aproximativ 450 de antreprenori. Organizatorii promit că inițiativa va continua pe tot parcursul anului 2026, cu noi sesiuni de instruire.


