Fermierii și procesatorii din regiunea Mării Negre se confruntă, la început de an, cu o scumpire neobișnuită a uleiului de floarea-soarelui, în timp ce cotațiile pentru uleiul de palmier și cel de soia sunt tot mai mici.  Pentru noi toți, urmează un an al contrastelor, iar uleiul de floarea-soarelui, atât de întrebuințat în alimentația publică, rămâne scump din cauza stocurilor epuizate și a blocajelor logistice. Concluziile aparțin expertului în agro-market, Iurie Rija, recent reales în funcția de director executiv al Asociației „Agrocereale”. Expertiza oferă o radiografie clară a mecanismelor care influențează prețurile, punând față în față realitățile de pe bursa internațională.

Redăm în cele ce urmează, articolul integral semnat de Iurie Rija. 

Vă prezint o analiză actualizată a pieței globale a uleiurilor vegetale, într-un context în care echilibrul dintre ofertă, cerere și competitivitatea între origini determină mai mult direcția prețurilor decât eventuale șocuri de producție.

Pe segmentul uleiului de palmier, presiunea rămâne accentuată. Există riscul ca prețul să coboare sub pragul de 4.000 ringgit pe tonă, echivalentul a aproximativ 1.100 dolari pe tonă, din cauza competiției tot mai agresive din partea uleiului de soia sud-american, care este oferit la discount. Pentru a-și menține cota de piață, în special în India, uleiul de palmier trebuie să fie mai competitiv ca preț. Producția Indoneziei este estimată la circa 50 milioane tone în 2026, practic la același nivel ca anul precedent, ceea ce limitează creșterea ofertei, dar nu este suficient pentru a susține prețurile într-un context de concurență puternică. Per ansamblu, tonul pieței palmierului este unul de presiune descendentă.

În complexul soia și ulei de soia, contractele futures se mențin relativ stabile, însă piața fizică dă semne de slăbiciune. Primele se reduc pe fondul ofertelor competitive din Argentina și Brazilia, care vin cu discounturi și apasă asupra prețurilor globale. Producția mondială de soia a fost revizuită la 428,18 milioane tone, în creștere față de estimarea anterioară de 425,68 milioane tone, ceea ce consolidează percepția unei oferte confortabile. Șortul sud-american se tranzacționează la discount față de CBOT, semnalând o cerere fizică modestă în ciuda stabilității futures-urilor. Originea Mării Negre, în special Rusia, rămâne competitivă prin livrări containerizate, iar Ucraina direcționează în principal uleiul de soia degumat către biodiesel și furajare în Uniunea Europeană. India este activă pe segmentul exporturilor de ulei rafinat de soia. În China, piața uleiurilor vegetale este sub presiune, pe fondul scăderii uleiului de palmier și rapiță, iar uleiul de soia urmează aceeași tendință, deși stocurile mai reduse de șrot susțin activitatea de procesare.

Pe segmentul uleiului de floarea-soarelui, situația este diferită. Oferta din bazinul Mării Negre rămâne restrânsă, ceea ce menține prețurile ferme. Ucraina cotează în jur de 1.340–1.345 dolari pe tonă FOB, iar Rusia în jur de 1.300–1.305 dolari pe tonă. Originea europeană se tranzacționează la un premium. În Ucraina, prețurile FCA sunt în intervalul 1.260–1.280 dolari pe tonă, iar CPT 1.290–1.300 dolari pe tonă. Uleiul rafinat de floarea-soarelui ajunge în jur de 1.400 dolari pe tonă FCA, iar varianta high oleic aproximativ 1.700 dolari pe tonă. Conform perspectivelor USDA, producția globală de ulei de floarea-soarelui rămâne strânsă, iar stocurile reduse susțin prețurile. În Ucraina, producția mai mică de semințe continuă să întărească piața, iar în porturi prețurile ajung la circa 30.000 grivne pe tonă cu TVA, echivalentul a aproximativ 815 dolari pe tonă, în condițiile unor stocuri limitate la fermieri și ale unei cereri solide din partea exportatorilor și procesatorilor. Se observă, de asemenea, fluxuri crescute de semințe de floarea-soarelui din Argentina către Bulgaria și Turcia pentru procesare, ceea ce arată o repoziționare logistică în regiune.

Pe piața canolei, Canada reușește să își mențină nivelul total al exporturilor în pofida reducerii livrărilor către China, redirecționând volumele către Japonia, Mexic și Europa. Procesarea internă puternică și exportul de produse cu valoare adăugată stabilizează balanța cerere-ofertă. Perspectivele rămân relativ reziliente, susținute de marje solide de procesare și de diversificarea destinațiilor, însă cererea globală și politicile comerciale rămân factori de risc. 

La nivel macroeconomic, indicele dolarului american este stabil, ringgitul malaezian ușor mai slab, ceea ce sprijină exporturile de palmier, iar euro dă semne de stabilizare cu o ușoară revenire. Cotațiile petrolului WTI și Brent sunt stabile, ceea ce susține indirect cererea legată de biocombustibili. În ansamblu, condițiile macro sunt neutre spre ușor favorabile, iar piețele uleiurilor vegetale sunt așteptate să rămână echilibrate, tranzacționate într-un interval relativ limitat și influențate în mare măsură de politici comerciale și energetice, mai mult decât de șocuri imediate de ofertă.

Pe scurt, trendul general pe piața uleiurilor vegetale este unul de echilibru fragil, cu presiune descendentă pe palmier și soia, dar cu fermitate relativă pe floarea-soarelui. 

Cel mai ieftin ulei în acest moment este uleiul de palmier, aflat sub presiune și cu risc de coborâre sub 4.000 ringgit pe tonă, adică aproximativ 1.100 dolari pe tonă. Uleiul de soia vine imediat după, susținut de producția mare din America de Sud și de discounturile Argentinei și Braziliei. Practic, complexul soia trage în jos structura globală a prețurilor.

Uleiul de floarea-soarelui este cel mai ferm dintre cele trei mari uleiuri. În bazinul Mării Negre se tranzacționează în jur de 1.300–1.345 dolari pe tonă FOB, deci cu aproximativ 200–250 dolari peste palmier. Diferența aceasta este susținută de oferta mai restrânsă din Ucraina și Rusia și de stocurile globale mai mici.

Corelația este simplă: când palmierul și soia sunt ieftine, ele plafonează potențialul de creștere al floarei-soarelui, pentru că marile țări importatoare pot substitui parțial între uleiuri. Totuși, dacă oferta de floare rămâne limitată în Marea Neagră, ea își păstrează un premium structural. Așadar, palmierul stabilește baza inferioară a pieței, soia confirmă direcția, iar floarea-soarelui reacționează prin diferențial de preț, menținându-se peste ele atâta timp cât stocurile sunt strânse.