În spatele fiecărei recolte există un ingredient despre care se vorbește prea puțin: îngrășămintele. Iar o bună parte din ele trec printr-un singur punct de pe hartă — Strâmtoarea Hormuz. Analiza expertului agricol Iurie Rija arată clar: dacă acest nod se blochează, nu se opresc doar navele, ci începe un efect în lanț care urcă prețurile, reduce randamentele și lovește direct în fermieri — inclusiv în cei din Moldova, chiar dacă par „departe” de Golful Persic.
Redăm în continuare opinia integrală a expertului:
Strâmtoarea Hormuz se confirmă nu doar ca un punct critic energetic, ci ca un veritabil nod strategic al agriculturii globale, prin care tranzitează anual aproximativ 39 milioane tone de îngrășăminte, dintre care 19,2 milioane tone uree, 11,1 milioane tone sulf, 3,5 milioane tone amoniac, 2,7 milioane tone DAP și 1,4 milioane tone MAP. Această infrastructură logistică funcționează ca o arteră principală a nutriției agricole globale, alimentând în mod direct marile economii agricole, în special India cu 9,7 milioane tone, Brazilia cu 4,4 milioane tone, China cu 3,9 milioane tone, Asia de Sud-Est cu 4,7 milioane tone, Turcia cu 3,0 milioane tone și Australia cu 2,3 milioane tone.
Analiza structurii de dependență relevă diferențe semnificative între state. În cazul ureei, Australia depinde în proporție de 72% de fluxurile prin Hormuz, Brazilia 45%, Statele Unite 17%, India 9% și Uniunea Europeană doar 2%. Pentru îngrășămintele fosfatice DAP și MAP, dependența este de 22% în Australia, 20% în SUA, 17% în India, 15% în Brazilia și practic 0% în UE. În ceea ce privește amoniacul, India prezintă o vulnerabilitate critică, cu 81% din consum dependent de această rută. În termeni de volum total, India este cea mai expusă cu 9,8 milioane tone, urmată de Brazilia cu 4,5 milioane tone, Australia cu 2,3 milioane tone și SUA cu 2,0 milioane tone, în timp ce UE rămâne marginal expusă cu doar 0,1 milioane tone.
Această distribuție confirmă că impactul unei eventuale perturbări în Hormuz nu este uniform, însă mesajul fundamental este că piața globală nu funcționează în logici regionale izolate. Îngrășămintele azotate, în special ureea, sunt produse standardizate și interschimbabile, ceea ce determină o convergență a prețurilor la nivel global. Astfel, chiar dacă unele state sunt mai puțin dependente direct de fluxurile din Golful Persic, ele nu sunt protejate de efectul de preț generat de dezechilibrele globale.
Această realitate este confirmată de evoluția pieței ureei, unde contractele futures FOB US Gulf indică o creștere de la un minim de aproximativ 352 USD pe tonă până la un nivel actual de circa 584 USD pe tonă, cu un maxim recent de 590 USD pe tonă. Creșterea totală de aproximativ 230 USD pe tonă reflectă o apreciere de peste 60% într-un interval relativ scurt, iar chiar și raportat la începutul conflictului recent, nivelurile se mențin cu circa 30% mai ridicate. Structura graficului indică un trend ascendent stabil, cu două episoade de accelerare, unul în luna februarie și unul mult mai abrupt la începutul lunii martie, urmate de o consolidare la niveluri ridicate, ceea ce semnalează o piață tensionată și lipsită de presiuni reale de corecție.
În acest context, dezbaterea privind dependența regională devine secundară. Fluxurile comerciale se vor reconfigura, redirecționând volumele disponibile către zonele cu cerere urgentă, însă acest proces nu reduce presiunea asupra prețurilor, ci o distribuie global. Dacă economii majore precum India sau Brazilia intră în faze de achiziții accelerate pentru a-și securiza necesarul, acest comportament generează efecte de tip „panic buying”, care amplifică creșterea prețurilor la nivel mondial. În paralel, restrângerea aplicării îngrășămintelor de către fermieri, ca răspuns la costuri ridicate, poate conduce la scăderi de randament, ceea ce introduce o nouă dimensiune de risc în lanțul alimentar global.
Pentru Republica Moldova, implicațiile sunt directe și inevitabile. Economia agricolă locală operează în calitate de „price taker”, ceea ce înseamnă că prețurile interne sunt determinate de piața globală, nu de condițiile regionale. O creștere de aproximativ 200 USD pe tonă la uree se traduce într-un impact de circa 4-5 lei per kilogram în lanțul de aprovizionare, afectând imediat costurile de producție și marjele fermierilor. Chiar în absența unei dependențe directe de importurile din Golful Persic, Moldova resimte integral efectele creșterii cererii globale și ale restrângerii ofertei.
În concluzie, Strâmtoarea Hormuz funcționează ca un regulator invizibil al echilibrului agricol global, iar blocarea sau perturbarea fluxurilor prin această rută nu generează doar o criză energetică, ci o criză de fertilitate agricolă la scară globală. Piața îngrășămintelor confirmă caracterul său profund globalizat, în care orice dezechilibru major de ofertă sau cerere se transmite rapid în prețuri, fără posibilitatea unor refugii regionale. În condițiile actuale, semnalul pieței este clar: prețurile rămân ridicate, iar absența unor factori structurali de relaxare indică menținerea unui regim de costuri agricole ridicate pe termen mediu.
