Echipament medical fabricat la Ialoveni. Povestea unei companii care nu se teme de nișe

Categorie:

Într-o economie în care se vorbește mult despre IT și servicii, există industrii mai puțin vizibile, dar absolut esențiale — acelea care construiesc infrastructura reală din spatele sistemelor. Mobilierul medical este una dintre ele. Iar în Republica Moldova, un exemplu interesant vine din Ialoveni, unde brandurile Mobimed și IMET arată cum o companie locală poate transforma metalul în soluții pentru spitale, școli și piețe externe.

Înființată în 2022, compania Mobimed a apărut ca răspuns direct la cererea tot mai mare de echipamente medicale accesibile și de calitate pe piața locală. De la lansare, producătorul dezvoltă și fabrică o gamă diversă de mobilier medical esențial — de la paturi de examinare și fotolii pentru recoltare de sânge sau ginecologie, până la scaune ergonomice pentru medici, etajere și alte soluții indispensabile pentru spitale și clinici.

IMET – compania soră, s-a poziționat ca un producător orientat spre mobilier durabil și ergonomic pentru domenii precum educațional și industrial, combinând producția metalică cu designul funcțional.

Compania oferă servicii industriale complete — de la tăiere laser CNC și sudare până la vopsire electrostatică și montaj — ceea ce îi permite să controleze întregul proces de fabricație. 

„La acesta etapă, avem 4 angajați. Eu, în calitate de fondator al companiei, sunt și unul dintre meșteri. Pentru a mă putea focusa pe calitatea lucrărilor efectuate de mine și echipa mea, am decis că cea mai bună opțiune, pentru moment, este externalizarea celorlalte servicii precum: contabilitate, servicii IT și altele ”, a precizat Ion Țepeș pentru The List.

O industrie tehnică, dar profund umană

Mobilierul medical nu este doar mobilier. Este infrastructură de sănătate. Designul trebuie să fie ușor de dezinfectat, rezistent la utilizare intensă și adaptat fluxurilor medicale. Cu alte cuvinte, un produs bun aici înseamnă mai puține erori, mai multă siguranță și experiențe mai bune pentru pacienți. De aceea, producătorii locali care reușesc să creeze soluții la standarde europene nu concurează doar prin preț, ci prin funcționalitate și durabilitate — două criterii care devin decisive pe piața medicală modernă.

Compania combină două lumi aparent diferite — industria metalului și sectorul medical — într-un model care oferă flexibilitate: mobilier pentru spitale prin Mobimed și mobilier educațional sau industrial prin IMET. 

„Tata m-a învățat să mânuiesc fierul, iar mama este farmacistă. Ideea mi-a venit acum câțiva ani, când era Covid. Stăteam pe o bancă de așteptare, într-un spital. M-am gândit atunci că putemn face ceva mult mai moale și mai confortabil”, afirmă fondatorul companiei, Ion Țapeș.

Digitalizarea — pasul inevitabil către scalare

Un moment important în evoluția companiei a fost decizia de digitalizare. Mobimed a obținut sprijin prin Programul de Transformare Digitală gestionat de ODA, cu obiectivul de a construi o platformă de e-commerce și sisteme digitale de management al stocurilor. Strategia este clară: digitalizarea nu înseamnă doar automatizare internă, ci acces la piețe noi. Fondatorul Ion Țapeș a declarat că planul include extinderea pe piețele europene și crearea de noi locuri de muncă, în paralel cu dezvoltarea unor produse mai confortabile și mai durabile pentru pacienți. 

Recente

spot_imgspot_img

Recomandate

(INTERVIU) Vladislav Papanaga: Energia verde între boom, rețea și...

În ultimii ani, Republica Moldova a început să descopere o resursă nouă — soarele — iar în...

The List a ieșit din tipar: Prima ediție care...

S-a făcut! Prima ediție print a revistei The List a ieșit din tipar și ajunge, în sfârșit,...

Semnal de alarmă pe piața petrolului. Scenariul de 150...

Piața globală a petrolului intră într-o fază de dezechilibru profund, în care prețurile nu mai sunt dictate...

Rusia închide robinetul banilor. Numerarul și aurul nu mai...

Moscova încearcă să țină mai bine sub control banii care ies din țară, astfel, numerarul și aurul,...

O fabrică de 70.000 mp aproape de graniță. Pariul...

JTI România investește 300 de milioane de euro într-o nouă fabrică în apropiere de București, iar dimensiunea proiectului...

Statul anunță granturi pentru sute de antreprenori

Vești bune pentru antreprenorii care își fac planuri de investiții în acest an. Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului...