Aur galben pentru economie: Cum a ajuns rapița moldovenească să cucerească piața UE

Categorie:

Moldova a înregistrat un rezultat remarcabil pe piața agricolă externă în a doua jumătate a anului 2025. Din luna iulie până în decembrie, exporturile de rapiță au ajuns la 290.000 de tone, un volum de peste trei ori mai mare decât în anul precedent și cu 11% peste recordul stabilit în 2023, arată datele Biroului Național de Statistică.

Creșterea spectaculoasă a exporturilor a propulsat Republica Moldova pe poziția a doua în topul furnizorilor de rapiță către Uniunea Europeană. Expertul economic Iurie Rija a declarat la Radio Moldova că acest rezultat se datorează, în special, calității ridicate a rapiței moldovenești, în special conținutului mare de ulei.

„Principalele livrări sunt către Bulgaria și România, iar o parte mai mică ajunge în Grecia. Rapița moldovenească este apreciată pentru conținutul de ulei, folosit atât în alimentație, cât și în producerea biocombustibililor”, a explicat expertul.

Și prețurile au fost mai avantajoase față de anii anteriori. Dacă în 2023 un kilogram de rapiță se vindea, în medie, cu aproximativ 7 lei, în 2025 prețul a urcat la circa 9 lei. Chiar dacă în 2024 exporturile au fost mult mai mici, din cauza unei recolte slabe, prețurile au fost atunci mai ridicate, depășind frecvent 10 lei per kilogram.

Potrivit lui Iurie Rija, anul 2025 a fost unul profitabil pentru fermieri, cu o producție medie de aproximativ două tone la hectar. În total, exporturile de rapiță au adus economiei moldovenești circa 350 de milioane de euro.

Din cantitatea totală obținută, 290.000 de tone au fost exportate ca materie primă, iar aproximativ 400.000 de tone au fost procesate pe plan intern, rezultând circa 16.000 de tone de ulei de rapiță. În acest context, expertul estimează că Republica Moldova ar putea depăși, în ceea ce privește productivitatea la rapiță, țări precum Ucraina, România și Rusia.

Recente

spot_imgspot_img

Recomandate

(INTERVIU) Vladislav Papanaga: Energia verde între boom, rețea și...

În ultimii ani, Republica Moldova a început să descopere o resursă nouă — soarele — iar în...

The List a ieșit din tipar: Prima ediție care...

S-a făcut! Prima ediție print a revistei The List a ieșit din tipar și ajunge, în sfârșit,...

Semnal de alarmă pe piața petrolului. Scenariul de 150...

Piața globală a petrolului intră într-o fază de dezechilibru profund, în care prețurile nu mai sunt dictate...

Rusia închide robinetul banilor. Numerarul și aurul nu mai...

Moscova încearcă să țină mai bine sub control banii care ies din țară, astfel, numerarul și aurul,...

O fabrică de 70.000 mp aproape de graniță. Pariul...

JTI România investește 300 de milioane de euro într-o nouă fabrică în apropiere de București, iar dimensiunea proiectului...

Statul anunță granturi pentru sute de antreprenori

Vești bune pentru antreprenorii care își fac planuri de investiții în acest an. Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului...