Energia verde /Moldova trece de 1 GW capacitate instalată

Categorie:

Republica Moldova a depășit pragul de 1 gigawatt (GW) de capacitate instalată din surse de energie regenerabilă, ajungând la 1023,42 MW, potrivit datelor oficiale. Performanța marchează un moment important în tranziția energetică a țării și reflectă dezvoltarea rapidă a sectorului.

În primele două luni ale anului 2026 au fost instalate capacități noi de 42,44 MW. La sfârșitul anului 2025, capacitatea totală era de 980,98 MW, cu 444,02 MW mai mult decât în 2024, când aceasta se ridica la aproximativ 580 MW. Astfel, într-un singur an, creșterea a fost de circa 69%.

Pe termen mai lung, dinamica este și mai accentuată. În ultimii cinci ani, capacitățile instalate au crescut de peste 13 ori, de la 77,37 MW în 2020 la peste 1.000 MW în prezent.

Cea mai utilizată tehnologie este cea fotovoltaică, cu o capacitate instalată de 747 MW, reprezentând 73% din total. Energia eoliană ocupă locul doi, cu 252,52 MW (25%), în timp ce hidrocentralele și instalațiile pe biogaz însumează câte aproximativ 1% fiecare.

Creșterea sectorului a fost susținută atât de politicile publice, cât și de interesul investitorilor. La finele lunii februarie 2026, numărul prosumatorilor a ajuns la 9.049, dintre care 5.051 beneficiază de mecanismul de contorizare netă, iar 3.998 de facturare netă. Aceștia au contribuit cu 202,34 MW, adică aproximativ 20% din totalul capacităților instalate.

De asemenea, mecanismele de sprijin au avut un rol semnificativ. Capacități de 157,34 MW au fost instalate prin tarif fix, 60 MW prin mecanismul de preț fix și 33,24 MW conform legislației privind energia regenerabilă. În total, aceste instrumente au contribuit la 452,92 MW, adică 44% din capacitatea totală.

O pondere importantă a capacităților – 570,50 MW (56%) – este instalată pe piața liberă, ceea ce confirmă atractivitatea economică a sectorului pentru investitori. Din acest total, 328,71 MW sunt instalații fotovoltaice, 225,29 MW eoliene și 16,50 MW hidro.

Un pas important în dezvoltarea domeniului a fost organizarea, în 2025, a primelor licitații pentru capacități regenerabile, prin mecanismul de tip preț fix. În urma acestora, au fost deja instalați 60 MW de capacități fotovoltaice.

Autoritățile subliniază că dezvoltarea accelerată a energiei regenerabile contribuie la diversificarea surselor de energie, reducerea dependenței de importuri și consolidarea securității energetice a țării, în concordanță cu angajamentele internaționale privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Centrul Național pentru Energie Durabilă coordonează implementarea politicilor în domeniu, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare pentru proiecte energetice sustenabile.

Recente

spot_imgspot_img

Recomandate

(INTERVIU) ”Dacă nu ești pe LinkedIn, nu exiști”. Alina...

LinkedIn nu mai este locul unde doar „exiști” ca brand. Pe LinkedIn se văd diferențele dintre companiile...

Semnal de alarmă pe piețe. Aurul înregistrează cea mai...

Aurul, considerat de obicei un refugiu în criză, cade exact când lumea devine mai nesigură. În martie...

(INTERVIU) Pavel Filip: O țară care nu produce devine...

Într-o economie mică, industriile strategice sunt cele care fac diferența dintre dependență și stabilitate. În Republica Moldova,...

Valeriu Streleț: Costurile în agricultură cresc cu până la...

Creșterea prețului la motorină și la fertilizanți pune presiune directă pe costurile de producție în agricultură, în...

O companie din Moldova pregătește primul joc video pentru...

Sectorul dezvoltării de jocuri din Republica Moldova înregistrează o creștere accelerată, odată cu atragerea unei investiții de peste...

Piața imobiliară în 2025: între percepția de criză și...

„Piața imobiliară în cădere”, „Tranzacții în picaj”, „Prăbușire”, „Minim istoric al tranzacțiilor”, „Cea mai gravă criză din...